O cruce de 10 metri a fost ridicată pe unul dintre dealurile comunei băcăuane Poduri la sfârșitul săptămânii trecute.
Cei care au contribuit la această lucrare o numesc „Crucea Mântuirii Neamului”.
Inițiatorul proiectului este Col. (rtr) Vasile Ilie, fost comandant al unității de pompieri din Moinești și teolog, având studii făcute la Iași, notează publicația locală Deșteptarea.
Crucea, sudată din bare cu profil pătrat, este susținută de patru ancore de 10 m prinsă în tensoane, gambeți și suporturi de ancore, toate donate de un complex turistic din Moinești.
La operațiunile de montare a crucii, preotul Ionel Iscu Lăcătușu din Parohia Cernu a săvârșit o slujbă de binecuvântare. La operațiunile de montare a fost prezent și primarul comunei Poduri, Diana Narcisa Miclăuș.

Potrivit ctitorului, crucea de la Poduri reprezintă cea mai mare troiță din județ. Aceasta va fi sfințită la mijlocul lunii septembrie.
Dealurile din comuna Poduri au înălțimi între 420 și 450 de metri înălțime, astfel încât crucea va putea fi văzută din toate zonele învecinate localității.
O cruce denumită similar – „Crucea Mântuirii Neamului Românesc” – a fost ridicată în 2011 la Nisporeni, în Republica Moldova ca un simbol al unității de neam.
Sursă foto deschidere: desteptarea.ro





