O biserică din Bacău a organizat o conferință despre actualitatea exemplului oferit de Sf. Liviu Galaction de la Cluj

Biserica „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, situată în sudul orașului Bacău, lângă Unitatea de Aviație, a organizat duminică o conferință intitulată „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction – Contemporanul nostru”.

Prelegerea a fost susținută de Lect. Univ. Dr. Sorin Dobre, cadru didactic al Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu și preot în Parohia Cristian din județul Brașov, locul nașterii și copilăriei Sf. Pr. Mc. Liviu Galaction de la Cluj.

Părintele lector, care a studiat Arhivele Securității, a prezentat aspecte importante și inedite din viața și activitatea sfântului.

În cadrul evenimentului a fost prezentat și un interviu cu Lia Drăgănescu-Munteanu, fiica Sfântului Liviu Galaction, realizat de Părintele Sorin Dobre în 2014.

Seara s-a încheiat cu concluzia că întreaga viață a sfântului reprezintă un testament al credinței neclintite și al rezistenței împotriva opresiunii ateismului transformat în politică de stat.

Părintele Paroh Ionuț Liviu Apetre a mulțumit pentru prezentarea amplă cu privire la viața, opera, activitatea, detenția și moartea Sf. Liviu Galaction de la Cluj și pentru impulsul de a-i urma exemplul. La final, fiecare participant a primit în dar o icoană a sfântului.

Conferința a fost transmisă în direct pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Viața Sf. Pr. Mc. Liviu Galaction

Sfântul Liviu Galaction s-a format ca teolog la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov, apoi a studiat la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu și a devenit doctor în Teologie al Universității din Cernăuți. A fost profesor, apoi rector la Academia Teologică din Cluj.

A ajuns în atenția Securității în 1952, fiind supravegheat permanent, deoarece realizase o programă pentru catehizarea copiilor și adulților.

A fost arestat din motive politice și închis în Penitenciarele Gherla și Aiud, unde a fost supus la tratamente inumane. Părintele Lector Sorin Dobre a citit ultimul raport medical, din care reiese starea de sănătate deplorabilă a sfântului cu câteva zile înainte de moartea sa.

Sfântul Liviu Galaction s-a mutat la cele veșnice în 8 martie 1961, în Penitenciarul Aiud, și a fost îngropat în cimitirul Penitenciarului fără a se ști exact locul mormântului.

Foto credit: Arhiepiscopia Romanului și Bacăului


Știri recente