Noul Președinte al Ungariei ales în prezența reprezentanților cultelor

La Palatul Parlamentului din Budapesta a avut loc, miercuri, 2 mai 2012, alegerea noului Președinte al Ungariei, de către membrii Parlamentului Ungar, în prezența reprezentanților corpurilor diplomatice acreditate la Budapesta, ai cultelor recunoscute în Ungaria și ai presei, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Pentru prima dată, după aprobarea și intrarea în vigoare cu data de 1 ianuarie 2012 a noii Legi a Cultelor din Ungaria, la acest eveniment au fost invitați și reprezentanții cultelor recunoscute de către Stat, între care se numără și cele cinci jurisdicții ortodoxe din Ungaria: Eparhia Ortodoxă Maghiară, Exarhatul pentru Ungaria al Patriarhiei Ecumenice, Eparhia Ortodoxă Sârbă din Ungaria, Eparhia Ortodoxă Română din Ungaria și Eparhia Ortodoxă Bulgară din Ungaria. Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a fost reprezentată de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, iar dintre celelalte jurisdicții ortodoxe au mai fost reprezentate prin clerici Eparhia Ortodoxă Maghiară și Exarhatul pentru Ungaria al Patriarhiei Ecumenice. A fost prezent, de asemenea, Cardinalul ErdÅ‘ Péter, conducătorul Bisericii Romano-Catolice din Ungaria, conducători ai celorlalte Biserici Reformate din Ungaria, dar și reprezentanți ai altor culte. Între reprezentanții corpurilor diplomatice prezente s-a numărat și Domnul Victor Micula, Ambasadorul României la Budapesta, iar din membrii Parlamentului face parte și Domnul Gheorghe Șimonca, Primarul român al localității Otlaca Pustă.

În urma votului Parlamentului, noul Președinte al Ungariei va fi Dr. Ãder János, de profesie avocat, care în ultimii ani a ocupat funcția de deputat în Parlamentul European, reprezentând Ungaria. După depunerea jurământului și discursurile oficiale, în cinstea noului președinte a fost oferită o recepție, la care au fost invitați toți participanții la eveniment.

Alegerea noului Președinte al Ungariei, în prezența reprezentanților tuturor cultelor recunoscute în Ungaria, constituie o garanție în plus a respectului și sprijinului de care se bucură din partea Statului cultele care își desfășoară activitatea în această țară.

Comentarii Facebook


Știri recente