Noul Mitropolit de Katanga a fost hirotonit și întronizat

Arhim. Teodosie Tsitsivos a fost hirotonit și întronizat joi, 6 decembrie 2018, la Mănăstirea Sfântul Nicolae din Cairo, în demnitatea de Mitropolit al Katangei.  

Slujba hirotoniei a fost oficiată de Preafericirea Sa, patriarhul Teodor al II-lea al Alexandriei, împreună cu ierarhi ai Bisericii Ortodoxe a Greciei și în prezența a multor credincioși din Patra și din Cairo, informează Romfea.

Patriarhul întregii Africi l-a îndemnat după slujbă pe noul mitropolit să urmeze „dificila, dar binecuvântata cale a preoției, și să cinstească persoanele care au contribuit la dezvoltarea lui spirituală și la interesul său pentru misiunea Evangheliei lui Hristos”.

Noul ierarh a mulțumit Patriarhului Teodor și l-a menționat pe Mitropolitul Hrisostom de Patra pe care l-a cunoscut acum mai bine de 10 ani și care l-a sprijinit constant în împlinirea misiunii hristice.

La final, Patriarhul Alexandriei l-a felicitat pe noul Mitropolit de Katanga pentru zelul său misionar și pentru efortul depus în trecut în Mitropolia de Kinșasa.

„Fiul meu duhovnicesc Teodosie, să ai răbdare, iubire și brațele deschise pentru oameni și vom fi alături de tine în această misiune cu dragostea, rugăciunile și suportul nostru”.

La propunerea Preafericitului Părinte Teodor, Sinodul Patriarhiei Alexandriei și a întregii Africi a decis în ședința din 26 noiembrie 2018 înființarea Mitropoliei de Katanga.

Ca urmare, la conducerea acestei noi mitropolii a fost ales Arhim. Teodosie Tsitsivos.

Foto credit: Romfea

Comentarii Facebook


Știri recente