Noua biserică a credincioșilor din Loamneș

De câteva luni, în localitatea sibiană Loamneș a fost inaugurat un nou locaș de rugăciune care impresionează prin dimensiuni și frumusețe. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Loamneș a apărut ca o necesitate, întrucât vechiul locaș de închinare din localitate este afectat de alunecările de teren din zonă, informează „Ziarul Lumina”.

Zidirea monumentalei biserici din Loamneș în doar câțiva ani este o adevărată dovadă a vredniciei oamenilor din această comună situată la 25 de kilometri de cetatea Sibiului. Cu toate că aici există o veche biserică închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, care încă de la 1800 a oferit credincioșilor din Loamneș un spațiu liturgic deosebit, oamenii s-au văzut nevoiți să ridice o nouă casă a Domnului în satul lor. Biserica veche este așezată pe un deal din localitate, înconjurată de cimitir, iar în ultimii ani au avut loc aici ample alunecări de teren care au afectat zidirea. După ample studii și cercetări de specialitate, s-a ajuns la concluzia că vechea biserică din Loamneș poate fi oricând grav afectată de aceste alunecări de teren. „Oricât de mult suntem legați sufletește de această biserică a strămoșilor noștri, am ajuns la concluzia că oricând, în timpul unei slujbe religioase oficiate aici, zidirea se poate prăbuși peste noi. Siguranța credincioșilor era pusă în pericol, iar soluțiile tehnice erau foarte costisitoare și nu știu cât de eficiente ar fi fost în fața acestor alunecări de teren. Ne-am văzut puși în fața unei stări de fapt și atunci am luat decizia să înălțăm o nouă biserică în sat”, ne-a spus preotul paroh Ioan Fara. Un alt lucru care a contribuit la pornirea demersurilor de a zidi o nouă biserică este și distanța considerabilă între vatra satului și vechea biserică. Oamenii și-au dorit de ani buni o biserică mai aproape de casele lor, la care bătrânii să ajungă mult mai ușor.

Punte spre trecut

Mărturiile documentare din vechea biserică vorbesc despre înaintașii actualilor credincioși din Loamneș ca de niște oameni foarte apropiați de Biserica străbună, care încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea au făcut tot posibilul ca satul lor să aibă un loc de închinare pe măsura credinței și vredniciei lor. Din scurta monografie a comunei Loamneș realizată de Marius Halmaghi aflăm câteva lucruri despre strămoșii credincioșilor de acum, o mare parte dintre ei fiind ctitori ai vechii biserici din sat. Între donatorii menționați în inscripțiile descoperite pe clopote sau pe alte obiecte, îi amintim pe Dumitru Oprea, Salagi Sibvani, Ioan Muntean, Petru Orlățean și Iacob Vacar. Este foarte important să cunoaștem aceste lucruri despre vechea biserică din Loamneș, dar mai ales despre vechii oameni din comuna sibiană, pentru că vom observa că atașamentul lor față de Biserica Ortodoxă și entuziasmul lor în a ridica un locaș de rugăciune s-au păstrat din tată în fiu până astăzi. Aceeași dorință și același entuziasm pe care le-au avut credincioșii de acum mai bine de 200 de ani le-am găsit și la credincioșii actuali din Loamneș, care au pornit în 2002 la un drum anevoios, dar plin de satisfacții duhovnicești. Hotărârea de a zidi o biserică nouă este mereu dificilă pentru o comunitate, dar atunci când oamenii își unesc forțele pentru a duce la bun sfârșit o lucrare măreață, asistăm la un final cât se poate de fericit. „Oamenii din sat au fost conștienți de la început de greutatea lucrării la care ne-am angajat, dar au vrut să dea dovadă că nu și-au uitat trecutul și că sunt conștienți de menirea lor de creștini”, ne-a mai spus părintele Ioan Fara.

Zidită în timp-record

Așa cum am menționat mai sus, demersurile pentru ridicarea noii biserici au început în perioada 2000-2002. Au fost întocmite atunci toate proiectele și avizele necesare pentru demararea lucrărilor și s-au pregătit terenul și fondurile necesare pentru a începe zidirea. În 2005 a avut loc prima etapă a zidirii, pentru că a fost așezată piatra de temelie. Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, poposea în Loamneș pentru a oficia slujba religioasă. Momentul a fost deosebit de important pentru comunitate, pentru că a adus curaj în a porni la un drum dificil. A trebuit să mai treacă încă doi ani până când au fost turnate fundațiile bisericii. „În 2007 am început lucrul efectiv și nu ne-am mai oprit până în 2014, când am terminat zidirea. A fost un timp-record pentru o comunitate sătească să ridicăm o biserică de asemenea dimensiuni în mai puțin de șapte ani. Am avut oamenii mereu aproape de mine și fără sprijinul autorităților locale, județene și centrale nu aș fi reușit să duc la bun sfârșit această lucrare”, ne-a mai spus părintele paroh. Locașul de rugăciune a fost finalizat în acest an la exterior, iar la interior este pregătit pentru pictură. Sfântul Altar a fost sfințit și pregătit pentru sfintele slujbe chiar în acest an, când Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a venit la Loamneș pentru a târnosi zidirea și a oficia prima Sfântă Liturghie la acest nou altar. Slujbele religioase au avut loc în Duminica Samarinencei și au adunat mulțimi de credincioși, fiii satului și autoritățile care au sprijinit lucrarea. IPS Mitropolit Laurențiu i-a răsplătit atunci pe toți ostenitorii, iar preotul paroh Ioan Fara a fost distins ca iconom stavrofor, după 35 de ani de preoție.

Pictura, ultima osteneală

Fără sprijinul consistent al oamenilor născuți pe aceste meleaguri și care acum își câștigă existența în alte părți ale țării, zidirea bisericii din Loamneș nu ar fi fost finalizată. Acum, preotul paroh și credincioșii își pun speranțele în ajutorul venit din partea autorităților și a fiilor satului pentru a împodobi locașul de cult cu o pictură interioară. „Osteneala noastră nu s-a încheiat aici și sperăm că fiecare familie va contribui la pictarea bisericii”, continuă părintele Ioan Fara. Până atunci, însă, credincioșii vin în număr mare la sfintele slujbe oficiate în noua lor biserică și se bucură de o asemenea realizare a comunității. Ca în majoritatea parohiilor din această parte a Transilvaniei, atât tinerii, cât și bătrânii încă îmbracă la sărbători „hainele românești”, cum sunt numite costumele populare specifice acestei zone. „Aceste haine ne amintesc de strămoșii noștri și de credința noastră ortodoxă”, ne-a spus unul dintre tinerii prezenți la biserica din Loamneș. Și într-adevăr, oamenii din Loamneș au de ce să fie mândri de trecutul lor. Aici, încă din secolul al XIV-lea, când este atestat documentar satul, au existat români care s-au luptat din greu pentru a-și păstra identitatea și credința ortodoxă. Între multele documente care amintesc despre comunitatea românească de la Loamneș amintim doar o statistică a administrației austriece de la 1760-1762, în care se menționează numărul mare al românilor din localitatea sibiană. Acum, credincioșii de aici duc mai departe moștenirea primită de la străbuni, iar monumentala biserică ridicată în sat dovedește atașamentul lor față de valorile primite de la înaintași.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…