Nouă arhierei, la hramul catedralei din Drobeta-Turnu-Severin: „Pacea rămâne testamentul Domnului Hristos”

Nouă ierarhi au slujit joi la hramul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Drobeta-Turnu-Severin. Mitropolitul Irineu al Olteniei a vorbit despre pacea lăsată de Hristos ca testament, în lume.

Împreună cu Mitropolitul Irineu au slujit: Episcopii Lucian al Caransebeșului, Nicodim al Severinului și Strehaiei, Galaction al Alexandriei și Teleormanului, Ieronim al Daciei Felix și Siluan al Ungariei, Episcopii vicari Paisie Lugojeanul și Emilian Crișanul, precum și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul.

„Săptămâna Luminată ce urmează Praznicului Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, este o săptămână plină de bucurie şi de pace sufletească pentru că Însuşi Mântuitorul nostru a înviat în ea din morţi. Încă din primele momente ale Învierii Domnul când S-a arătat Sfinţilor Apostoli le-a zis «Pace Vouă». Şi pacea Lui s-a aşezat în sufletele lor şi i-a făcut din oameni trişti şi înfricoşaţi de iudei, i-a făcut biruitori, i-a făcut dârzi în lupta lor şi în propovăduirea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus IPS Irineu în cadrul predicii.

Pacea – testamentul Domnului Hristos

Mântuitorul a înviat din morţi pentru că aşa cum spusese, avea să biruiască moartea, să biruiască pe şarpele cel viclean şi să ne dea nouă libertatea fiilor lui Dumnezeu în lumină, a explicat Părintele Mitropolit.

„Prin aceasta, biruinţa Domnul Iisus Hristos a rămas în Biserică, împreună cu pacea Domnului şi de fiecare dată la Sfânta Liturghie, când episcopul sau preotul rosteşte «Pace Tuturor», el împărtăşeşte ceea ce Mântuitorul a lăsat Bisericii, această pace care rămâne testamentul Domnului Hristos. Pace pe care apoi o împărtăşim tuturor celor din jurul nostru: din casa noastră, din satul nostru şi din oraşul nostru”.

Episcopul Severinului și Strehaiei şi-a exprimat bucuria trăită de hram și le-a mulțumit tuturor invitaților și organizatorilor.

„Multă emoţie mă încearcă în această zi de mare bucurie şi de înălţare sufletească, acum, când aici în Catedrala noastră episcopală ne-am rugat împreună sărbătorind pe ocrotitorul municipiului nostru, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi totodată continuând sărbătorirea Învierii Domnului Iisus Hristos, acest Praznic al Praznicelor. Dumnezeu să dăruiască ţării noastre întru toate bună-sporire, dar şi judeţului nostru Mehedinţi, amplasat aici în Oltenia occidentală, pace şi linişte”.

După Sfânta Liturghie soborul slujitor a mers în procesiune cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de la Catedrala Episcopală către Centrul Eparhial.


Foto credit: Episcopia Severinului și Strehaiei


Știri recente