Nouă apariție editorială

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut o nouă ediție a Ceaslovului. Numele de Ceaslov sau Orologhion (orar) vine de la precizarea timpului când se săvârşesc slujbele celor şapte Laude bisericeşti, care formează conţinutul cărții.

Lucrarea se deschide cu un cuvânt al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Ceaslovul – mistagogia sfințirii timpului zilnic” și este structurată în patru capitole: Rugăciuni, rânduieli și slujbe, Canoane de rugăciuni, Acatiste și paraclise și Sinaxar peste tot anul.

Preafericirea Sa notează, la începutul cărții că, această nouă ediție a Ceaslovului a fost atent diortosită și completată cu necesare precizări tipiconale, atât pentru săvârșirea celor Șapte Laude în cultul public, cât și pentru citirea lor de către clerici, monahi și credincioși mireni, în particular. Ceaslovul, mai arată Patriarhul României, va fi întotdeauna un folositor îndrumar de rugăciune, întrucât acesta îndeamnă pe toți la rugăciune neîncetată și viețuire sfântă în fiecare zi.

Noua ediție a Ceaslovului poate fi cumpărată de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile „Cuvântul Vieţii” (Calea Victoriei, Nr. 28) sau prin comandă pe internet la adresa [email protected].

Comentarii Facebook


Știri recente