Nou centru social pentru copii la Brad

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a binecuvântat joi, 31 octombrie, lucrările săvârșite la Centrul Social pentru Copii „Sfântul Fanurie”, din municipiul Brad. Centrul a început să funcționeze de la începutul lunii octombrie a acestui an, prin grija preotului Alexandru Letea de la Parohia Brad I, care împreună cu un grup de voluntari oferă sprijin pentru zece copii ale căror familii se confruntă cu dificultăți materiale, informează „Ziarul Lumina”.

Copiii primesc aici o masă caldă și apoi sunt ajutați să își facă temele, centrul având ca voluntari și cadre didactice, care sunt în activitate sau care s-au pensionat.

Pe lângă masa caldă și activitățile educative, copiii au parte de activități recreative, dar și de formare spirituală. Cu ajutorul unor sponsori care s-au alăturat eforturilor făcute de voluntarii de la Centrul „Sfântul Fanurie”, la începutul anului școlar cei mici au primit rechizite școlare și hăinuțe.

Episcopia Devei și Hunedoarei se implică activ în proiecte sociale, la finele săptămânii trecute fiind inaugurat în municipiul Petroșani, Centrul de îngrijire pentru vârstnici de la Dărănești, care funcționează împreună cu o grădiniță.

Comentarii Facebook


Știri recente