Noi duhovnici în Arhiepiscopia Târgoviştei

IPS Mitropolit Nifon a hirotesit întru duhovnic trei preoți recent hirotoniți. Evenimentul a avut loc în 26 iulie 2017 la Paraclisul Reşedinţei Mitropolitane, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Clericii care au primit puterea de a lega şi dezlega păcatele sunt: Pr. Cristian Ionuț Guță de la Parohia Poroinica II, Protoieria Găești, Pr. Constantin Valentin Bugiulescu de la Parohia Voinești II, Protoieria Târgoviște Nord, și Pr. Marin Stancu de la Parohia Speriețeni, Protoieria Târgoviște Sud.

Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa le-a oferit tinerilor preoți câte un Liturghier şi le-a vorbit despre responsabilitățile slujirii pastorale și misionare în parohie, dar și despre necesitatea intensificării vieții spirituale și culturale a fiilor duhovnicești ce le-au fost încredințați spre păstorire.

Comentarii Facebook


Știri recente