De ce părintele Cleopa a devenit o icoană smerită a Ortodoxiei? Pentru că iubirea lui față de Dumnezeu a fost fără margini. Era misionarul cu zel neîmpuținat, gata să-și pună viața la picioarele Crucii. Avea curajul mărturisirii martirilor din alte vremuri și puterea de a-i înfrunta pe mai-marii zilei.
Urmărit de serviciile secrete ale puterii nou-instalate la București, arhimandritul Cleopa s-a ascuns în munți și a petrecut mulți ani precum sihaștrii de odinioară, hrănindu-se cu bureți și fructe culese din pădure sau cu puțini cartofi pe care-i aducea un pădurar evlavios din Negrileasa Sucevei. Curajul și devotamentul lui rămân paradigmatice. Anii petrecuți în munți, atât cei de noviciat, cât și cei de disidență, au însemnat răstimpuri în care părintele Cleopa a gustat profund din taina rugăciunilor și din tezaurul învățăturilor Bisericii. Memoria bună l-a ajutat mai târziu să reproducă „ad literam” pagini întregi din Sfânta Scriptură ori din scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii, a căror operă le-a continuat-o, devenind el însuși un Părinte iscusit, un scriitor și mai ales un trăitor autentic.
Arhimandritul Cleopa Ilie a coborât într-o zi din munți și a revenit în mănăstirea inimii sale, la Sihăstria. Vreo 30 de ani s-a numărat printre călugării de rând, smerindu-se înaintea ucenicilor săi, sporind în toți acești ani renumele mănăstirii până departe, în lumea cea mare.
S-a legat sufletește de marele și Cuviosul părinte Paisie Olaru, de alți monahi minunați care au lucrat mult pentru mântuirea sufletelor lor și a credincioșilor care au venit spre Sihăstria cu dorul dobândirii vieții veșnice.
Arhimandritul Cleopa Ilie a dus mai departe duhul asprului egumen Ioanichie Moroi, al Sfântului Ioan Iacob, de care l-a legat o sfântă prietenie, și al altor călugări mari, dar rămași aproape necunoscuți, dintr-un veac zbuciumat.
Arhimandritul Cleopa a primit în chilia sa ierarhi din țară și din toate colțurile lumii, călugări și oameni de rând, oameni celebri și țărani năpăstuiți, vorbindu-le despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu și dorindu-le bucuria Raiului. Aceasta era, de fapt, urarea și rugăciunea bunului părinte Paisie, pe care a învățat-o ca un ucenic ascultător. Cine ar putea uita vreodată cuvintele pe care le repeta cu o naturalețe uimitoare: „Mânca-v-ar Raiul să vă mănânce…”.
Mi-aduc mereu aminte de grăirile frumoase și de viețuirea sa nepământească. Când ieșea pe cerdac, la ceas de vecernie, omiliile lui aveau ceva din profunzimea cuvintelor profeților întâlnite în paginile Scripturilor. Rămâneai întotdeauna fără replică. Arta vorbirii frumoase, populare, fără să aibă numaidecât parfumul academic, fascina pe toți ascultătorii. Valea Sihăstriei răsuna de glasul propovăduitorului pocăinței. În sufletul fiecărui pelerin se producea o transformare. Nu aveai cum să rămâi indiferent. Cuvintele lui schimbau mersul lucrurilor. Te urmăreau și putem spune că trezeau conștiințe.
Arhimandritul Cleopa Ilie a fost unul dintre oamenii mari ai acestui pământ; atât de mare încât, după trecerea lui din lumea aceasta, credincioșii au cerut stăruitor să fie editată (și în parte reeditată) întreaga sa operă, până la ultimele cuvântări și convorbiri înregistrate (din întâmplare) pe benzi de magnetofon, casete, camere video etc.
Cărțile părintelui Cleopa s-au bucurat de un interes considerabil, mai mult decât orice altă literatură de același gen. Citat mereu de cei care l-au cunoscut ori i-au parcurs paginile, părintele Cleopa este aidoma unei candele cu lumină lină, tainică, binefăcătoare. Lumina învățăturilor sale, primită din lumina lui Hristos-Domnul, a luminat și va mai lumina multe suflete aflate în întuneric și-n umbra morții.
Am urcat de multe ori cărarea care duce la chilia marelui avvă. Era drumul pe care doreai să-l faci cât mai des. La întoarcere erai efectiv un alt om. Cuvintele părintelui și atmosfera specială din chilia simplă lucrau de fapt în interiorul oamenilor, acolo unde se pătrunde atât de greu.
Mărturisesc acum, ca și-n urmă cu mulți ani: monahi de talia părintelui Paisie Olaru și a părintelui Cleopa Ilie se întâlnesc o dată la o sută de ani sau chiar mai rar.
De aceea, când vorbim despre ei, putem spune că ne e dor și lăcrimăm adeseori. La cimitir, printre candele nestinse, cei doi părinți predică într-un alt mod, vorbindu-ne că moartea este doar o trecere, ca o zi de Paști, o călătorie din vremelnicie în veșnicie. Se vorbește și despre fapte minunate săvârșite la cele două morminte. Cred cu tărie în astfel de minuni. De fapt, nici nu se putea altfel. Viața lor înaltă se cunoaște și din smerenia cu care și-au ales locurile de veșnică odihnă, în mijlocul obștii, printre călugări cuvioși, și nu într-un spațiu grandios, pentru a rămâne în centrul atenției.
Peste mormintele lor nu s-au așezat niciodată straturi de frunze ruginii, ci, dimpotrivă, flori ale recunoștinței și neuitării.
Arhimandritul Cleopa Ilie predică încă în felul său inconfundabil, cu voce de tunet, străină lumii acesteia, cum străină i-a fost și viețuirea. Se bucură acum în împărăția luminii, unde a găsit lumina ce a răspândit-o din belșug în timpul vieții sale.
Acum, gândurile noastre se duc către Sihăstria, unde duhul părinților Paisie și Cleopa, împreună cu alții, proteguiesc ținutul vechilor sihaștri care și-au închinat viața Domnului. În rugăciuni și multe aduceri-aminte regăsesc chipul transfigurat al misionarului și al rugătorului pios, al starețului și duhovnicului vestit, cu numele scris în slove nepieritoare: Cleopa Ilie, o flacără a Rugului nestins. (Articol semnat de arhim. Timotei Aioanei și publicat în „Ziarul Lumina” din 3 mai 2012)
