Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Sectorul social-filantropic, va oferi daruri la peste 3.100 de copii prin programul „Ne înnoim de Sfintele Paști”.
Grupul țintă al programului eparhial, devenit deja tradiție la Dunărea de Jos, vizează familiile cu mulți copii și posibilități materiale reduse, precum și copiii instituționalizați în centrele de asistență socială din județele Galați și Brăila.
Valoarea totală a darurile ce urmează a fi împărțite celor 3.157 de beneficiari se ridică la suma de 315.700 de lei. Din valoarea totală, contribuția Centrului eparhial este de 60%, iar cea a protopopiatelor și parohiilor este de câte 20%.
O primă activitate a avut loc miercuri, 13 aprilie, la Centrul de reabilitare și reintegrare socială a copilului cu handicap – Casa „David Austin” din comuna Țigănești, județul Galați.
„Cei 27 de copii asistați s-au bucurat de vizita şi darurile aduse cu mare dragoste şi disponibilitate de preoți”, au apreciat reprezentanții Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Anual, în apropierea marilor sărbători, Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează astfel de proiecte cu scop filantropic și care vizează mai multe categorii de vârstă.
Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos
Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro