Muzeul Vrancei: Expoziţie de icoane confiscate de regimul comunist

Douăzeci şi patru de icoane pe lemn, confiscate din schituri şi mănăstiri în timpul regimului comunist, vor fi expuse într-o expoziţie temporară la Muzeul Vrancei, informează Agerpres. Versnisajul va avea loc marţea aceasta.

Icoanele au ajuns în inventarul instituţiei muzeale, în anul 1979, din partea Miliţiei, cu menţiunea „icoane confiscate”.

„Miliţia Regională Galaţi, de care depindea fostul Judeţ Putna, s-a întrecut pe sine şi a organizat în anii ’60-’70 razii de confiscare a bunurilor de patrimoniu aflate la parohiile care aveau în grijă aşezămintele monahale închise. Aşa au ajuns în mâinile miliţienilor icoane, obiecte de cult şi piese de aur şi argint din salba Icoanelor Făcătoare de Minuni de la Lepşa şi Valea Neagră etc. Printre acestea şi icoanele ‘oferite’ în 1979 Muzeului Vrancei de fosta Miliţie”, au precizat organizatorii.

Muzeografii le-a depozitat şi păstrat în condiţii optime, iar după căderea regimului, icoanele au fost restaurate pentru a putea fi expuse publicului.

Alături de cele 24 de icoane, va fi expus şi pomelnicul triptic al fostei Mănăstiri Vizantea şi, pentru prima dată, pomelnicul triptic al Schitului Dălhăuţi.

Foto credit: Arhivă Basilica.ro/Raluca Ene

Comentarii Facebook


Știri recente