„Târgul de Sfântul Dumitru” va fi deschis la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti în perioada 27-29 octombrie.
Vineri, 27 octombrie, de la ora 9:00, la Biserica Turea va fi oficiată Sfânta Liturghie. Răspunsurile liturgice vor fi oferite de Corul Bărbătesc al Seminarului Teologic Ortodox din Arad, în cadrul Festivalului Concurs „Lăudați pe Domnul”, organizat de Patriarhia Română.
În cadrul târgului pot fi admirați atât meșterii populari, cât și diverși interpreți și ansambluri populare.
Spectacolele vor avea loc la Scena Dumitra, în zilele de 28 și 29 octombrie, începând cu ora 14:00. Vor fi prezenți pe scenă Viorica Flintașu, Cristina Gheorgiu, Adela Dumitru și grupul vocal-folcloric „Mândrele de la Ploiești”, grupul bărbătesc „Bujorelul” din Drăgănești-Olt, grupul bărbătesc „Rapsozii Oltului de Jos” și Maria Tănase Marin cu grupul „Ciuleandra”.
Sâmbătă, 28 octombrie, între orele 12:00 și 14:00, în contextul Anului cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu, va fi proiectat filmul „Dimitrie Cantemir”, realizat de Ministerul Afacerilor Externe si Asociatia Artă și Tradiție cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la nașterea, dar și a 300 de ani de la moartea marelui cărturar. Proiecția va avea loc în Sala Victor Ion Popa a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Târgul va fi deschis între orele 9:00 și 19:00, în perioada programului de vizitare al muzeului.
Programul complet şi alte detalii puteți afla aici.
Foto credit: Muzeul Satului / Bogdan Goean





