Muzeul etnografic din Voineşti va cuprinde gospodării tradiţionale, o moară, ateliere şi o biserică

Viitorul Muzeul etnografic în aer liber din staţiunea Covasna va cuprinde câteva gospodării tradiţionale, ateliere, o moară şi o mică biserică. Proiectul este iniţiat de Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din Sfântu Gheorghe.

Demersurile pentru înfiinţarea instituţiei muzeale au început încă din anul 2000, iar până în prezent a fost rezolvată problema terenului şi au fost strânse o parte dintre viitoarele exponate.

O moară de apă, care a aparţinut unei familii din Voineşti, reprezintă un punct principal de atracţie, spun organizatorii.

Muzeograful Ioana Cristina Felea-Baubec a declarat că instituţia a achiziţionat, în anul 2001, mecanismul de măcinare al acestei mori de apă scoase din uz, deţinută de familia Cojan Victor din Voineşti-Covasna.

„Instalaţia de măcinat se compune dintr-o pereche de pietre de măcinat, roata inferioară fixă şi piatra superioară, alergătoare mărginite de vişcă. Piatra alergătoare era acţionată de un fus vertical din metal alcătuit din două rotiţe unite de bare rotunde dispuse la distanţe egale a cărui mişcare de rotaţie era generată de roata măselată fixată pe fusul orizontal în interiorul morii. Fusul orizontal era acţionat de roata hidraulică verticală aflată în exterior”, a menţionat reprezentanta muzeului.

Moara se află momentan în depozitul muzeului, dezasamblată, dar urmează să fie expusă în aer liber.

Potrivit muzeografului, dintre instalaţiile ţărăneşti folosite pentru prelucrarea cerealelor care au valorificat energia hidraulică, morile cu roată verticală au fost cele mai răspândite în Transilvania, iar la începutul secolului XX, în zona Covasnei, pe Râul Negru şi pe afluenţii săi existau aproape 200 de mori şi anexe.

Foto credit: Public domain

Comentarii Facebook


Știri recente