Muzeul ASTRA și Palatul Comisiei Europene a Dunării, selectate pentru acordarea Mărcii Patrimoniului European

Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu și Palatul Comisiei Europene a Dunării din Galați vor reprezenta ţara noastră în competiția internațională pentru obținerea Mărcii Patrimoniului European 2021, a anunțat Institutul Național al Patrimoniului. 

Cele două sit-uri au primit vot favorabil din partea juriului de preselecţie naţională pentru acordarea Mărcii Patrimoniului European întrunit în zilele de 18 şi 22 februarie 2021.

Juriul european, format din 13 experţi independenţi, va delibera asupra tuturor siturilor preselectate la nivel naţional şi urmează să se pronunţe asupra selecţiei finale până la sfârşitul anului 2021, potrivit calendarului oficial.

Palatul Comisiunii Europene a Dunării, Galaţi

Palatul Comisiei Europene a Dunării (CED) a fost construit în 1896 ca sediu administrativ pentru Comisia Europeană a Dunării, care a funcţionat în această clădire până la desfiinţarea sa, în anul 1948.

Începând cu anul 1968, clădirea a devenit sediul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia”, înfiinţată prin Decret Regal, semnat de Carol I la data de 7 decembrie 1889. În prezent, imobilul are statut de monument istoric.

Muzeul ASTRA, Sibiu

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA este unul dintre cele mai dinamice muzee publice din România din perspectiva conservării şi promovării patrimoniului cultural material şi imaterial cu valoare etnografică.

De la deschiderea sa în anul 1967, s-a axat pe strângerea unei colecţii impresionante şi extinse de exemplare ale civilizaţiei populare româneşti, dar şi aparţinând celorlalte grupuri etnice regăsite pe teritoriul României, dezvoltând programe şi acţiuni culturale pentru o mai bună înţelegere a vieţii rurale din întreaga ţară.

Marca Patrimoniului European este o iniţiativă menită să aducă în atenţia publicului şi în special a tineretului european valorile fundamentale europene, elementele comune de istorie, cultură şi patrimoniu cultural care contribuie la consolidarea sentimentului de apartenenţă la Uniune şi a dialogului intercultural.

Primul şi, deocamdată, singurul sit din România inclus în această listă este Memorialul Sighet din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş.

A primit oficial Marca Patrimoniului European în luna martie 2018 pentru misiunea asumată de perpetuare a memoriei victimelor comunismului şi regimurilor totalitare, precum şi a celor care au încercat şi continuă să se opună acestor regimuri.

Comentarii Facebook


Știri recente

Părintele Sofian Boghiu a fost comemorat la Biblioteca Sfântului Sinod: Evocări, mărturii şi lansare de carte

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu a fost comemorat miercuri la Biblioteca Sfântului Sinod, aflată în incinta Mănăstirii Antim din Bucureşti. Mărturii&evocări Evenimentul s‑a desfășurat în Sala „Conon Arămescu‑Donici” a Biblioteca Sfântului Sinod și a reunit ierarhi, clerici…