Fostul fotbalist Adrian Ilie s-a aflat printre pelerinii care l-au însoțit pe Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ungariei, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, prăznuită după calendarul iulian nerevizuit, la Schitul românesc Lacu din Sfântul Munte Athos.
Preasfințitul Părinte Siluan a fost însoțit în acest pelerinaj de părintele arhimandrit Calinic Covaci, consilier administrativ-bisericesc al Episcopiei Ungariei, aflat pentru prima dată în Sfântul Munte Athos, precum și de mai mulți credincioși mireni.
Adrian Ilie a mărturisit, într-un interviu pentru Fanatik.ro, faptul că vizitele frecvente la Muntele Athos i-au schimbat viața, aducându-i o transformare interioară profundă și o apropiere mai mare de credință.
Sobor de 70 de monahi

Episcopul Ungariei a slujit miercuri seara, la privegherea din ajun, și joi, la Sfânta Liturghie, alături de aproximativ 70 de monahi români care se nevoiesc în cele 20 de chilii ale Schitului Lacu.
La slujbe a fost prezent și părintele Gherasim Aghiopavlitul, reprezentantul Mănăstirii „Sfântul Pavel”, cunoscut pentru legătura sa apropiată cu monahii români din această obște, unora dintre ei fiindu-le chiar naș de călugărie.
Răspunsurile liturgice au fost oferite alternativ, în limbile română și greacă, de părinți psalți de la Schitul Lacu și de la Chilia „Sfântul Ipatie”, aparținând Mănăstirii Vatoped.
Hirotonie de ieromonah
În cadrul slujbei, părintele Epifanie Botaș a fost hirotonit ieromonah. Părintele fusese hirotonit ierodiacon în acest an, în data de 23 aprilie.
Preasfințitul Părinte Siluan va săvârși sâmbătă, înainte de plecarea în Ungaria, Sfânta Liturghie la Chilia „Izvorul Tămăduirii”, împreună cu noul ieromonah Epifanie și cu părintele arhimandrit Calinic Covaci.
În prezent, în cele două schituri românești din Sfântul Munte Athos – Lacu și Prodromu – precum și în alte mănăstiri athonite, trăiesc aproximativ 250 de monahi români, veniți din diferite regiuni ale țării.
Foto credit: Episcopia Ungariei





