Ajungând în Cipru, rămâi impresionat cum o țară atât de mică are o istorie atât de lungă și o cultură așa bogată și diversificată. Larnaca, anticul oraș Kition, este un exemplu în acest sens. Peste tot se observă amprenta civilizațiilor care au cucerit sau au fost cucerite de aceste locuri. Începând cu vestigiile care se pierd în negura timpului, fiecare loc este presărat cu picături de cultură greacă, bizantină, islamică, venețiană sau britanică, totul pentru a crea un mozaic bogat al unei istorii mărețe. Iar toate acestea se regăsesc și în Biserica Sfântului Lazăr.
Se spune că istoria acestei biserici reflectă istoria orașului. O mică bazilică stră-creștină năruită sub raidurile arabe poartă memoria lui Lazăr, cel înviat a patra zi de Hristos. Am pornit în aflarea mărețului monument fără să ne grăbim, cutreierând în tihnă străzile. Clădiri vechi și noi se înghesuie la marginea unor străzi înguste care încântă privirea. Vechi și nou se îmbină într-o atmosferă hipnotizantă care te transpune într-o altă lume. Deși toate sunt normale și firești, ansamblul lor creează o atmosferă de basm, un oraș grecesc care se amestecă cu eleganța sobră a unei colonii britanice cu accente islamice și venețiene.
Sorbind pe îndelete această aventură culturală, aflăm biserica în mijlocul unui mare sfat. O apariție stranie, singulară ce ține piept buticurilor și teraselor ce îi asaltează piața în care doar ea domină. Deși ruptă de aceste clădiri cu destinație mondenă, în care oameni lenevesc sau ciorovăiesc în compania unor băuturi pretențioase, clădirea bisericii susține sălașele culturii. Legată prin coloane și arcade, trupul bisericii infuzează casele de cultură din jur cu sens și demnitate. Muzeul, vechea școală, își află rostul și continuă formarea omului în cultură pentru credință. Cei peste o mie de ani de existență parcă au consolidat clădirea, curățindu-o de orice ar fi fost efemer sau stricăcios în ea; iar turnul clopotniței, alipit sau mai degrabă răsărind din altar, veghează luminos, martor și mărturisitor al istoriei credinței.
Oamenii dau viață lăcașurilor vechi
Ne apropiem de biserică în zi de duminică. Piața din jurul ei mustește de lume. Viața se simte în aer. Deși e devreme, slujba e pe sfârșite. Părintele harnic binecuvântează colivele. Fața lui luminoasă reflectă pacea și împăcarea primită prin împărtășirea și comuniunea cu Hristos. Nimic nu îl tulbură: nici creștinii ce încep să devină zgomotoși, nici turiștii ce devin atenți la cuvintele ghizilor. După ce s-au închinat la toate cele treisprezece icoane ale maiestuoasei catapetesme, credincioșii ies în lume și duc în societate un strop din raiul gustat, văzut sau simțit în acest creuzet al viețuirii creștine.
Suferind un incendiu în anul 1970, biserica a rămas văduvită de podoabele icoanelor. Deși sobre și întunecate, zidurile sunt luminate de câteva icoane vechi și noi, pictate pe lemn și cocoțate pentru a îmblânzi piatra rece. După ce intri pe ușile laterale, drumul te conduce în centrul bisericii, sub ceea ce era cândva marea cupolă. Dărâmată cu secole în urmă, locul acesta este ocupat acum de un tavan din bârne groase de lemn, ca și cum vechiul corp al credinței trebuie reconstruit mereu în inima credinciosului care îi trece pragul. Spre Răsărit vedem cerul. Impresionanta catapeteasmă aurită este sfredelită de peste o sută de icoane care fac vizibilă Împărăția cerurilor prin fereastra lor.
Vechi și nou la ‘Sfântul Lazăr’
Îngustă și smerită, parțial acoperită de scările ce înalță spre altar, observăm intrarea spre mormântul lui Lazăr. Zidit sub locul sfințirii, în spațiul îngust de sub altar, acest loc este prilej de pelerinaj pentru credincioșii însetați de înviere. Amintind de piatra spartă de îngerul ce a vestit învierea lui Hristos, marea lespede de piatră ce acoperă sarcofagul Sfântului Lazăr este crăpată, spartă și neputincioasă în a închide sfințenia pentru totdeauna. De aceea, moaștele prietenului Domnului au fost scoase spre închinare, ele fiind în biserică prilej de bucurie și ajutor în nevoi pentru parohieni și pelerini deopotrivă.
Până la jumătatea secolului trecut, Biserica Sfântului Lazăr era centrul religios, cultural, filantropic și educațional al orașului. Acum, când statul a preluat aceste îndatoriri de pe umerii bisericii, rolul ei se concentrează mai mult pe activitățile spirituale. Totuși, biserica nu și-a uitat vocația ei socială. Părintele slujitor Macarios Theodoulos ne împărtășește câteva cuvinte despre implicarea socială a bisericii: ‘Noi avem activități filantropice pe care le desfășurăm în cadrul societății noastre. Ajutăm prin produse materiale oamenii săraci care ne cer ajutorul. Oameni din întreg Ciprul vin să se roage la Sfântul Lazăr pentru a primi ajutor. Avem activități catehetice cu tineri. Le vorbim și le explicăm noțiuni de credință și viață tinerilor care participă la întrunirile noastre ținute în fiecare săptămână.’
Dar viața în apropierea celui ce este prieten al Domnului nu poate fi decât plină de fapte minunate. Părintele ne împărtășește unul dintre efectele minunate ale prezenței moaștelor Sfântului Lazăr și ale binefacerilor primite de la el: ‘Sfântul Lazăr a făcut multe minuni. Așa cum Sfântul Lazăr a fost prietenul lui Iisus, ne rugăm lui pentru ca Iisus să devină și prietenul nostru. Moaștele lui care se află aici au făcut multe minuni. Un creștin din America a turnat ulei de la candela Sfântului Lazăr peste un prieten care murise de curând, iar acesta a înviat.’
Impresionați de ceea ce am auzit, de ceea ce am văzut și mai ales de ceea ce am simțit în prezența acestor oseminte sfinte, am rămas țintuiți de o icoană a învierii lui Lazăr, icoană particulară cel puțin dintr-un punct de vedere. Între Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu venit pe pământ să salveze lumea de la moarte, și Lazăr, omul mort de patru zile care iese înviat din mormânt, se află oamenii curioși care nu pot decât să fie dezgustați, acoperindu-și nasul la simțirea mirosului cadaveric împrăștiat de omul îndepărtat de Viață.
Biserica Sfântului Lazăr învinge istoria
Plecând de frica iudeilor în Cipru, Sfântul Lazăr este hirotonit ca prim episcop de Larnaca de către Sfinții Apostoli Pavel și Barnaba. Murind aici în anul 63, moaștele lui sunt descoperite prima oară în anul 890, o parte din ele fiind duse de către împăratul Leon al VI-lea cel Înțelept la Constantinopol. Ca răsplată, bazileul construiește la finele mileniului I biserica impresionantă ce se poate admira și astăzi, una dintre cele trei biserici bizantine din Cipru care au supraviețuit trecerii timpului. Restul moaștelor Sfântului Lazăr au fost redescoperite în 1972, cu prilejul unor lucrări de renovare.
Impunătoare prin proporțiile sale, această biserică a fost mult timp sub administrație catolică, devenind mănăstire benedictină, urmând ca mai apoi să fie transformată în moschee de turcii cuceritori ai insulei. Aceste capricii ale istoriei nu i-au știrbit din frumusețe ci, dimpotrivă, i-au adăugat noi și noi influențe care au transformat-o într-un giuvaier arhitectonic, un simbol și o mândrie pentru ciprioții din Larnaca. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediția din data de 16 aprilie 2011)
