Mormântul scriitorului Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost restaurat şi sfinţit  

Scriitorul Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost omagiat în Joia Mare, în cimitirul Eternitatea din Iaşi, unde îşi doarme somnul de veci. În urma restaurării, mormântul prozatorului a fost sfinţit, fiind oficiată şi o slujbă de pomenire pentru intelectual care a militat pentru Marea Unire.

Mormântul scriitorului a fost restaurat de artistul ieșean Ciprian Stratulat, la inițiativa Ateneul Național din Iași.

Restaurarea monumentului istoric a fost realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași și al Direcției Județene pentru Cultură Iași.

La ceremonia de resfințire a mormântului – monument istoric și slujba parastasului scriitorului au fost prezenți: Adi Cristi, managerul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului ieșean.

Instituția Prefectului Județului Iași și Primăria Municipiului Iași și-au adus omagiul prin depunerea de coroane de flori, informează Ateneul Naţional din Iaşi.

Barbu Ștefănescu Delavrancea a fost un prozator, orator, dramaturg, gazetar român și avocat, originar din ținutul Vrancea.

Născut în data de 11 aprilie 1858 la București, Delavrancea reprezintă una din cele mai puternice prezențe literare de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Foto credit: Ateneul Naţional din Iaşi

Comentarii Facebook


Știri recente