Moment festiv la Seminarul Teologic din Arad

Elevii celei de a XVI-a promoții a Seminarului Teologic din Arad au participat în 25 mai la o slujbă de Te Deum, cu prilejul absolvirii ciclului liceal, informează „Ziarul Lumina”.

Slujba a fost oficiată la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Arad de părintele director Pompiliu Gavra și profesorii școlii teologice arădene, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei Seviciu.

În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele director a subliniat rolul elevului seminarist atât în Biserică, cât și în lume, arătând că tinerele vlăstare vor trebui să răspundă de acum înainte cerințelor și nevoilor societății de astăzi, făcând referință la răspunsul părinților tânărului din pericopa evanghelică din Duminica a 6-a după Paști, care ziceau: „Întrebați-l pe el, va vorbi singur despre sine” (In. 9, 21). Totodată, a mulțumit absolvenților și părinților acestora pentru perioada celor patru ani de seminar, perioadă în care aceștia s-au remarcat prin ținuta morală arătată; mulțumire adresată și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Timotei, pentru purtatea de grijă și dragostea arătată față de elevii seminariști și dascălii lor.

Înaltpreasfințitul Timotei, în cuvântul de învățătură, le-a vorbit absolvenților despre „vremea secerișului”, care este aproape, și despre faptul că la începutul cursurilor seminariale elevilor li s-a pus la suflet pericopa evanghelică care cuprinde Pilda semănătorului, sămânța fiind semănată pe parcursul acestor ani.

În același timp, Înaltpreasfințitul Timotei i-a îndemnat pe absolvenți să fie mândri că au fost elevi ai seminarului arădean, sfătuindu-i să fie trăitori și mărturisitori ai credinței ortodoxe pentru tot restul vieții lor.

Comentarii Facebook


Știri recente