Moment aniversar la Școala „Mihai Eminescu” din Roman

Școala cu clasele I-VIII „Mihai Eminescu” din Roman a sărbătorit marți, 15 ianuarie 2013, 40 de ani de când a fost înființată. Părintele Florin Țuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, alături de un sobor de preoți, a oficiat cu acest prilej o slujbă de Te Deum, potrivit Ziarul Lumina. A urmat dezvelirea unei plăci comemorative care a marcat împlinirea celor 40 de ani de învățământ de calitate la Școala „Mihai Eminescu”. Părintele protopop Florin Țuscanu a transmis cu acest prilej binecuvântarea Preasfințitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, evocând câteva momente legate de prezența poetului Mihai Eminescu la Roman. În cadrul evenimentului a fost lansată prima monografie a Școlii „Mihai Eminescu” din Roman și au fost premiați foștii directori și directorii adjuncți ai acestei unități școlare.

Programul a mai cuprins vernisarea celei de-a cincea ediții a expoziției „Culoarea versului eminescian”, un proiect național în cadrul căruia s-au realizat aproape 700 de lucrări, și prezentarea expoziției de icoane „Icoana – Evanghelia în culori”. „Încrustarea pe răbojul vremii a celui de-al 40-lea an de existență a școlii noastre oferă plăcutul prilej, pentru absolvenții acestei școli și pentru zeci de profesori, din trecut și de azi, să-și îndrepte gândurile spre școala care le-a luminat calea vieții, le-a oferit posibilitatea de a deveni oameni de caracter, prețuiți și respectați la locurile lor de muncă și în viața socială”, a spus prof. Mihaela Rusu, directorul Școlii „Mihai Eminescu” din Roman

Comentarii Facebook


Știri recente