Moment aniversar la Mănăstirea Caraiman

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române se află zilele acestea în zona Prahovei din Arhiepiscopia Bucureștilor pentru activități misionare și vizite de șantier.

Cu prilejul împlinirii vârstei de 63 de ani, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat, astăzi, 22 iulie 2014, la slujba Te Deum-ului oficiată la Mănăstirea Caraiman. Slujba a fost săvârșită după Sfânta Liturghie de Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, împreună cu Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar Patriarhal și cu Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar Patriarhal, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

La slujba Te Deum-ului au mai fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, preoți și numeroși credincioși.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…