Moaştele Sfintei Maria Magdalena ajung vineri în România

Mâna Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena va fi adusă săptămâna aceasta în România, de la Mănăstirea Simonopetra, cu prilejul sfinţirii bisericii Aşezământului monahal Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, jud. Teleorman.

„Sfintele moaște vor ajunge în Mănăstirea Pantocrator în seara zilei de vineri, 24 septembrie, la orele 18:00, când vor fi întâmpinate și așezate spre închinarea credincioșilor”, anunţă mănăstirea pe pagina de Facebook.

Sfintele moaşte vor fi aduse de stareţul Mănăstirii athonite Simonopetra, arhim. Elisei.

Slujba de sfinţire va avea loc duminică, 26 septembrie. Vor sluji ierarhi români, dar şi din Biserica Greciei.

„Duminică la ora 8:00, soborul de ierarhi va oficia slujba târnosirii bisericii celei mari, la finalul căreia credincioșii, bărbați și femei, vor putea trece prin sfântul altar. În acest timp, Sfânta Liturghie va fi oficiată la altarul de vară al mănăstirii”.

Cu prilejul evenimentului va fi adus şi un fragment din moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, aflate în patrimoniul Mitropoliei de Veria – Grecia. Sfintele moaşte vor fi aduse de ierarhul locului, Mitropolitul Pantelimon.

„Menționăm faptul că perioada de închinare în sfântul altar a fost prelungită până vineri, 1 octombrie, pentru a se evita aglomerația și pentru ca să poată ajunge toți cei care doresc să ia parte la acest deosebit moment. Sfintele moaște se vor găsi în mănăstirea noastră până luni, 27 septembrie, la prânz. Îi așteptăm cu bucurie pe toți credincioșii care doresc să primească binecuvântare, atât de la Sfânta Mironosiță Maria Magdalena cât și de la Sfântul și Marele Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, îi așteptăm să se atingă de mâna cea caldă și izvorâtoare de mir a Sfintei Mironosițe care L-a atins pe Domnul în dimineața Învierii”, anunţă organizatorii.

Mănăstirea Pantocrator a fost înfiinţată în urmă cu 10 ani. Foto credit: Facebook/Mănăstirea Pantocrator

Piatra de temelie pentru lăcaşul de cult care va fi sfinţit în weekend a fost aşezată în anul 2015. Biserica va avea hramurile Sfântul Ioan Evanghelistul și Sfintele Mironosițe.

Foto credit: Doxologia.ro/Bogdan Zamfirescu

Comentarii Facebook


Știri recente