Moaștele Sfântului Ierarh Nicolae au fost duse la hramul parohiei românești din Würzburg, Germania

Mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae a fost dusă la hramul Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Würzburg, Germania, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înființare.

Programul liturgic s-a extins pe o durată de trei zile și a început vineri cu Taina Sfântului Maslu, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord, și Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

Programul a continuat sâmbătă cu Sfânta Liturghie oficiată de cei doi ierarhi. În cuvânt, Episcopul Basarabiei de Sud a vorbit despre viața Sfântului Apostol Andrei și despre procesul de încreștinare al poporului român, pe care ierarhul l-a catalogat drept „lent” și „natural”, fundamentat pe valorile Tradiției și ale Evangheliei.

Sfintele moaște au fost aduse de la Parohia „Sfântul Gheorghe Nou” din București, de către pr. paroh Emil Cărămizaru, prezent și el la eveniment.

Credincioșii s-au putut închina la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae și duminică în timpul Sfintei Liturghii, oficiată tot de Episcopul Veniamin.

„Biserica a fost ca într-o zi de Paște, arhiplină, îmi spuneau la un moment dat colegii că au numărat peste 500 de persoane, care au venit mânate de dragostea pentru Sfântul Ierarh Nicolae”, a declarat pentru Trinitas TV protos. Ghelasie Păcurar, de la Parohia ortodoxă română din Würzburg, Germania.

„Oamenii erau extrem de obosiți dar fericiți, bucuroși, erau cu lacrimi în ochi, emoționați de prezența Sfântului în mijlocul nostru”, a adăugat acesta.

La eveniment au participat și credincioșii din Republica Moldova, care locuiesc în apropiere.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud / Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente