Mitropolitul Ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei aniversează 41 de ani

Preafericitul Părinte Rastislav, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, își aniversează vineri ziua de naștere.

Viața și activitatea

Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Ţinuturile Cehiei şi din Slovacia, Rastislav (Ondrej) Gont, s-a născut în 25 ianuarie 1978 în Snina, Slovacia.

După absolvirea școlii primare (1992) și a liceului (1996), a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Prešov (2002). Tema lucrării de diplomă a fost Taina morții.

A efectuat un stagiu de cercetare pe o durată de patru luni la Universitatea Aristotel din Salonic. De asemenea, a locuit o vreme la Mănăstirea Sfânta Teodora din Salonic.

În 7 septembrie 2003 a fost hirotonit diacon de Mitropolitul Nicolae al Cehiei și Slovaciei. Câteva zile mai târziu, în 21 septembrie 2003, a fost hirotonit preot în Catedrala Sf. Alexandru Nevski din Prešov, de IPS Miron, Arhiepiscop de Hajnov, și în prezența PF Mitropolit Nicolae și a IPS Arhiepiscop Ján.

Din decembrie 2003 a activat, ca administrator spiritual, în cadrul Orfelinatului Sfântul Nicolae din Medzilaborce.

Centrul se ocupa cu educarea copiilor și a mamelor cu probleme sociale și psihice, ocupând de-a lungul timpului mai multe funcții de educator, dar fiind și duhovnic al acestuia.

El a cooperat cu tutori și pedagogi în punerea în aplicare a principiilor creștine de bază în viața copiilor care au suferit de boli sociale sau mintale şi a îndrumat tineri să se înscrie la cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din Prešov.

În 2008 a înființat Corul Sf. Apostol Andrei format din tinerii găzduiţi de Orfelinat. Un amănunt semnificativ ce ţine de latura filantropică a actualului Mitropolit Rastislav este acela că din 2010 a luat în grijă trei copii orfani.

În 6 octombrie 2012, la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Komárno a fost tuns călugăr de PS Tihon, Episcop de Komárno şi stareţul Mănăstirii, primind numele de Rastislav.

În 7 octombrie 2012 a fost ridicat la rangul de egumen. În 20 octombrie 2012 a fost ales Arhiepiscop de Prešov și al Slovaciei, iar în 18 noiembrie a fost hirotonit Arhiepiscop de Prešov în Catedrala Sf. Alexandru Nevski din Prešov.

În 11 ianuarie 2014 a fost ales în calitatea de conducător al Bisericii Ortodoxe din Cehia și Slovacia de Adunarea Generală a Bisericii Cehiei şi Slovaciei, iar în 9 februarie 2014 a fost întronizat.

PF Rastislav a participat, alături de alţi Primaţi de Biserici Ortodoxe, la lucrările Sfântului şi Marelui Sinod ce a avut loc în Creta în luna iunie 2016.

În misiunea sa de lider al Bisericii Ortodoxe a Cehiei şi Slovaciei face eforturi consistente în intensificarea activităţilor pastorale şi a vieţii liturgice a Bisericii.

Este membru al Consiliului Științific al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității din Prešov, asupra căruia are o supraveghere canonică conform Constituției.

Datorită contribuțiilor sale active la diverse evenimente publice și bisericești, el a câștigat un statut bun în societate și este membru în diferite grupuri.

Vorbește fluent limbile rusă și greacă și are cunoștințe de germană, engleză, poloneză și sârbă.

Foto Credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente