Mitropolitul Olteniei va susține o prelegere despre relevanța Învierii Domnului pentru omul de astăzi

Mitropolitul Irineu al Olteniei va susține miercuri prelegerea „Învierea Domnului în preocuparea omului de astăzi. Retrospective și actualitate”.

Autorul a numeroase studii și lucrări publicate la edituri naționale și internaționale, Mitropolitul Irineu este doctor în Drept și în Teologie, Directorul Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat al Universității din Craiova și membru de onoare al Academiei Române.

Prelegerea ierarhului Olteniei face parte dintr-un proiect cultural al instituțiilor academice și culturale din municipiul Craiova, care implică Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, Biblioteca Universității din Craiova, Biblioteca „Alexandru și Aristia Aman” și Atelierul de lectură Synaxis.

Conferința are loc miercuri, de la ora 16:00, la Centrul Renașterea din Craiova, și va fi urmată joi de o prelegere și două workshop-uri despre digitalizare ca instrument de lucru contemporan.

Evenimentul va fi transmis live pe paginile de Facebook și Youtube ale Trinitas TV.

Acestea au loc la Biblioteca Universității din Craiova (Sala de lectură multidisciplinară – cam. 277, de la ora 12:00).

Ing. Ștefăniță Dincă (Facultatea de Automatică, Universitatea din Craiova) va susține prelegerea „Digitalizarea – o coordonată a lumii moderne”, iar  Mihaela Dudău, Șef Birou Centrul Transfrontalier de Informații și Comunicații Dolj-Vratsa, va vorbi despre „Crearea unei arhive digitale – Educație și competențe digitale în Biblioteca Județeană «Alexandru și Aristia Aman»”.

Mitropolitul Irineu a mai susținut în Postul Mare și o conferință despre Sf. Antonie cel Mare.

Foto credit: Mitropolia Olteniei

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente