Mitropolitul Nicolae la Mănăstirea din Middletown: Să descoperim ritmul Bisericii care se împlinește în Sfânta Împărtășanie

Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Mănăstirea românească „Sfântul Dimitrie cel Nou” din Middletown, New York. În cuvântul rostit, Părintele Mitropolit a explicat că „nu putem fi mântuiți doar prin prezența în biserică”, ci trebuie „să descoperim acest ritm al Bisericii, al pregătirii, care se împlinește în Împărtășanie”.

„Suntem cu toții slujitori ai Bisericii”, a spus Mitropolitul celor două Americi, reiterând astfel importanța împreunei-slujiri dintre clerici și credincioși.

„Ne rugăm cu toții în Biserică și suntem cu toții slujitori. Această împreună-slujire este în acord cu porunca Mântuitorului de a sluji unii altora cu dragoste”.

Prin aceasta, spune Mitropolitul Nicolae, „ne lucrăm mântuirea împreună”, întrucât „noi nu putem fi mântuiți numai prin faptul că slujim în altar. Dumneavoastră nu puteți fi mântuiți doar prin prezența în biserică. Ci, prin împreună-slujire, trebuie să lucrăm mântuirea noastră împreună și acesta va fi răspunsul nostru înaintea Înfricoșătorului Tron de judecată”.

Ierarhul a mai explicat că postul fără Sfânta Împărtășanie nu este suficient pentru mântuire.

„Strădania noastră nu este numai împlinită la capătul Postului, ci avem Sfânta Liturghie în zilele de sâmbătă și duminică, avem Liturghia Darurilor înainte sfinţite în cursul săptămânii când ar trebui să postim, să nu mâncăm nimic până seara, și astfel să descoperim acest ritm al Bisericii, al pregătirii care se împlinește în Împărtășanie”.

„De aceea, lecția de pocăință a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca este un motiv foarte serios să cugetăm la viața noastră creștină, la cum ne petrecem viața, la cum simțim că Dumnezeu este prezent în viața noastră”, a mai spus Părintele Mitropolit în încheiere.

La Sfânta Liturghie oficiată împreună cu Protos. Ieremia Berbec, stareţul aşezământului monahal, au participat credincioși români din oraşele americane New York, New Jersey, Philadelphia și Boston.

 

Foto credit: The Romanian Orthodox Metropolia of the Americas / Facebook

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente