Mitropolitul Laurențiu, prezent la ceremonia de predare-primire a comenzii Academiei Forțelor Terestre din Sibiu

Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a participat vineri la ceremonia militară de predare-primire a comenzii și Drapelului de Luptă ale Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Evenimentul a marcat trecerea conducerii de la generalul de brigadă Ghiță Bârsan la colonelul Constantin Grigoraș.

Înaltpreasfinția Sa l-a felicitat pe generalul Ghiță Bârsan pentru întreaga carieră militară și pentru cei 14 ani în care a fost comandantul Academiei Forțelor Terestre din Sibiu și i-a dăruit acestuia o icoană cu Mântuitorul.

„Tot ceea ce înseamnă pentru noi conducerea Academiei Forțelor Terestre din Sibiu și, mai ales, domnul general și rector Ghiță Bârsan nu poate fi exprimat în cuvinte. Este un sentiment puternic pe care dorim să-l transmitem acum ucenicilor, celor care sunt acum în această școală militară. Ei au un exemplu de urmat.”

„Suntem recunoscători și mulțumim lui Dumnezeu pentru toată colaborarea pe care am avut-o și pe care o vom avea și de acum înainte cu această instituție deosebită”, a adăugat ierarhul.

Alături de comunitatea academică militară sibiană, la eveniment au participat oficialități publice locale și centrale, precum și reprezentanți din cadrul sistemului național de apărare, ordine publică și siguranță națională.

Festivitatea s-a încheiat cu o paradă militară, susținută de studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Foto credit: Mitropolia Ardealului


Știri recente