Mitropolitul Laurențiu despre propria noastră schimbare la față: Fața este frumoasă dacă este plină de iubire

Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a oficiat sâmbătă Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Sita Buzăului din județul  Covasna. Cu acest prilej, ierarhul a explicat în ce ar consta propria noastră „schimbare la față”: „Fața este frumoasă dacă este plină de iubire. Când privești pe cineva în ochi îl luminezi”.

Părintelui mitropolit i-au fost alături în slujire, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, și Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei. Răspunsurile la strană au fost date de obștea mănăstirii.

„Schimbarea la față a Domnului ne pregătește pe noi pentru înțelegerea vieții de dincolo”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu în cuvântul de învățătură.

„Simțim că suntem călători în viața aceasta. Dar, dacă nu dăm un răspuns corect, dacă nu înțelegem sensul adevărat al vieții noastre, care se încheie aici într-un fel  și continuă dincolo în alt fel, nu vom înțelege niciodată și ne vom speria de clipele sfârșitului vieții, de moarte.”

Mitroplitul Ardealului a oficiat Sfâmta Liturghie sâmbătă, 6 august 2022, la hramul Mănăstiri Sita Buzăului din jud. Covasna. Foto: Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu

„Moartea  nu mai există prin Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. El a călcat cu propria sa moarte moartea, a învins-o, ea nu mai are putere. Și atunci moartea, sfârșitul vieții, pentru noi devine o punte, un paște, o trecere spre viața de dincolo. Viața de dincolo este deja prevestită de sărbătoarea aceasta”, a continuat Mitropolitul Ardealului.

„Încearcă mulți să-și schimbe fața, să fie mai frumoasă și se tot uită în oglindă să vadă dacă e frumoasă. Fața este frumoasă dacă este plină de iubire. Când privești pe cineva în ochi îl luminezi. Când te uiți în altă parte și te încrunți și întorci spatele, atunci Dumnezeu îți întoarce spatele ție”, a subliniat ierarhul.

„Să plecăm de aici cu această chemare, cu această dorință ca Dumnezeu să ne ajute să ne schimbăm pe noi înșine. Candela credinței să rămână aprinsă tot timpul și să lumineze. Nădejdea că Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată să fie o constantă.”

„Nădejdea aceasta să înlăture frica. Nu vă temeți de nimic, suntem în mâna lui Dumnezeu toți. Dumnezeu ne-a adus în lume, Dumnezeu ne cheamă atunci când știe El. Există o rânduială a lui Dumnezeu și cu toții suntem cuprinși în planul cel veșnic al lui Dumnezeu. Cartea vieții mele face parte din istoria mântuirii, pentru că nu e nimic întâmplător. Totul este providențial”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.

Mitroplitul Ardealului a acordat sâmbătă, 6 august 2022, Crucea Șaguniană pentru mireni familiei Muscalu, care a donat terenul pentru construcția Mănăstirii Sita Buzăului. Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a acordat Crucea Șaguniană pentru clerici Părintelui Ghenadie Trif, duhovnicul mănăstirii, și Crucea Șaguniană pentru mireni primarului din Sita Buzăului, Nicolae Stoica, precum și ctitorilor sfântului așezământ, familia Gheorghe și Maria Muscalu.


Mănăstirea Sita Buzăului a luat fiinţă în 1997, la iniţiativa preotului paroh  Florin Tohănean şi a familiei Maria și Gheorghe Muscalu, care au donat o parte din teren.

Foto credit: Episcopia Covasnei și Harghitei / Arhid. Alexandru Moroianu

Comentarii Facebook


Știri recente