Mitropolitul Laurențiu a primit o plachetă omagială din partea ASCOR Brașov, la 30 de ani de la înființare

Voluntarii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români – filiala Brașov i-au oferit duminică Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu o plachetă omagială cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființarea organizației.

Momentul a avut loc după Sfânta Liturghie oficiată de Mitropolitul Ardealului la Parohia Tohanul Nou din județul Brașov.

Apreciere și recunoștință

Prin astfel de activități, ASCOR Brașov și-a manifestat aprecierea față de cei care au susținut activitatea organizației în decursul celor 30 de ani.

„Asociația noastră a împlinit anul acesta vârsta maturității, 30 de ani de activitate neîntreruptă, un moment extrem de valoros pentru noi, ca studenți, dar și pentru toți cei care reprezintă pilonii acestei asociații. Astfel, în Duminica Înfricoșatei Judecăți am avut ocazia să mulțumim celui care ne-a purtat și ne poartă în rugăciuni, Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu”, a declarat Iustin Lungu-Ailenei, președintele ASCOR Brașov, pentru Basilica.ro.

Întâlnirea cu Mitropolitul Ardealului a fost una cordială, „am simțit grija părintească față de fiii săi duhovnicești”, a adăugat președintele ASCOR Brașov.

Vorbind despre misiunea studenților ortodocși în societate, mitropolitul i-a îndemnat pe voluntari să ducă în continuare „Crucea studențimii românești” și să își urmeze calea „fără a fugi de Hristos”.

„Înaltpreasfinția Sa ne-a mărturisit că noi, tinerii din ASCOR, ar trebui să fim mereu în fruntea poporului român, datorită faptului că suntem chemați la o slujire jertfelnică la care Hristos ne este alături”, a adăugat Iustin Lungu-Ailenei.

ASCOR Brașov – 30 de ani de activitate

Recent, foștii și actualii membrii ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români din Brașov s-au reunit pentru a marca cei 30 de ani de activitate neîntreruptă cu și pentru studenții din județ.

Întâlnirea a avut ca principal scop schimbul de experiență între generații, precum și rememorarea principalelor evenimente din istoria locală a organizației.

Foto credit: ASCOR Brașov

Foto credit: ASCOR Brașov / Facebook

Comentarii Facebook


Știri recente