Mitropolitul Kallistos Ware a fost înmormântat în Oxford

Mitropolitul Kallistos Ware de Diokleia a fost înmormântat la Oxford, joi, 1 septembrie.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de ierarhi şi clerici condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Nichita, Arhiepiscop de Thyateira și Marea Britanie, Exarhul Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, în Biserica Oratorie Oxford.

Alături de Arhiepiscopul Nichita, au slujit Mitropolitul Siluan (Patriarhia Antiohiei), Arhiepiscopul Zenon (Patriarhia Georgiei), Mitropolitul Atenagora al Belgiei (Patriarhia Ecumenică) și Mitropolitul Atanasie de Koloneia (Patriarhia Ecumenică).

Înhumarea IPS Kallistos Ware a avut loc la cimitirul Wolvercote din Oxford.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Essex, Marea Britanie.

În mesajul de condoleanţe transmis, Patriarhul Daniel l-a numit pe Înaltpreasfințitul Părinte Kallistos, Mitropolit de Diokleia, „un prieten vechi al Bisericii noastre și al nostru personal, un promotor neobosit al valorilor Ortodoxiei în Occident”. Mesajul integral, aici.

Mitropolitul Kallistos Ware a trecut la Domnul în ziua de 24 august 2022. Aspecte biografice, aici.

Foto credit: thyateira.org.uk

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente