Mitropolitul Ioachim de Bursa la finalul ITO 2023: Sunteți purtători ai torței credinței

Mitropolitul Ioachim de Bursa a transmis un mesaj cu ocazia închiderii Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) 2023, desfășurată la Timișoara în perioada 31 august – 3 septembrie.

Înaltpreasfinția Sa a participat personal la eveniment, în calitate de reprezentant al Patriarhiei Ecumenice, iar la final a lăsat un mesaj pentru tinerii participanți, în care spune: „Voi sunteți purtători ai torței credinței”.

Întâlnirile ITO reunesc tineri ortodocși din România și din diaspora românească, din comunitățile istorice românești din jurul granițelor și din alte Biserici Ortodoxe.

Textul integral al mesajului Mitropolitului Ioachim de Bursa după încheierea întâlnirii tinerilor:


Înaltpreasfinția Voastră Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului,
Înaltpreasfințiile și Sfințiile Voastre,
Distins cler, cinstiți oaspeți și dragi tineri ortodocși,

Este o profundă onoare să mă aflu în vibrantul oraș Timișoara, România, unde am văzut cum credința ortodoxă strălucește atât de puternic în inimile tinerilor noștri. În timp ce ne adunăm aici, sunt profund mișcat de spiritul de unitate și devotament care pătrunde în această adunare și sunt plin de speranță pentru viitor.

Patriarhia Ecumenică, sub conducerea înțeleaptă și vizionară a Sanctității Sale, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, a fost, de asemenea, un far; un far de speranță, dialog și îndrumare spirituală pentru creștinii ortodocși din întreaga lume. Eforturile sale neobosite de a promova dialogul, conștientizarea problemelor de mediu și dreptatea socială rezonează cu aspirațiile tinerilor noștri.

Aș dori să vă împărtășesc câteva informații despre inițiativele pentru tineret întreprinse de Patriarhia Ecumenică și despre modul în care acestea îi împuternicesc pe tinerii noștri credincioși ortodocși:

Patriarhia Ecumenică recunoaște potențialul imens al tinerilor noștri ca viitori lideri ai Bisericii.

Prin programe și evenimente precum acesta sau întâlnirea tinerilor organizată anul trecut de Patriarhia Ecumenică, prin participarea la alte inițiative pan-ortodoxe pentru tineret, întâlniri la mănăstiri și evenimente organizate în întreaga Patriarhie Ecumenică, din America până în Australia, din Marea Britanie până în Canada și în cadrul istoricului oraș Constantinopol, tinerilor creștini ortodocși li se oferă o platformă pentru a-și exprima ideile, preocupările și speranțele pentru credința noastră.

Dialog

Patriarhul ecumenic Bartolomeu a fost un pionier în promovarea dialogului și a înțelegerii între diferitele tradiții religioase. Inițiativele de tineret ale Patriarhiei îi încurajează pe tinerii noștri credincioși să se angajeze în conversații semnificative cu oameni de alte religii, promovând pacea și armonia într-o lume din ce în ce mai diversă și mai provocatoare.

Gestionarea mediului înconjurător

Angajamentul Preafericitului Părinte Patriarh Bartolomeu față de administrarea mediului a inspirat nenumărați tineri creștini ortodocși să acționeze pentru protejarea creației lui Dumnezeu. Prin inițiative precum „Patriarhia Verde”, tinerii noștri sunt implicați activ în grija față de mediu.

Caritate

De asemenea, inițiativele de tineret ale Patriarhiei întind o mână de ajutor celor aflați în nevoie. Tinerii creștini ortodocși sunt încurajați să participe la activități caritabile, întinzând mâna celor marginalizați și vulnerabili din societățile noastre.

În timp ce reflectăm asupra acestor inițiative, să ne amintim că tinerii noștri nu sunt doar viitorul Bisericii noastre, ci și prezentul ei vibrant. Voi purtați torța credinței noastre, iar pasiunea, dedicarea și fidelitatea voastră față de învățăturile lui Hristos sunt o sursă de inspirație pentru noi toți.

Iubiți frați și surori în Hristos,

Pastorația tinerilor ar trebui să aibă ca rod participarea la viața sacramentală a Bisericii.

Aceasta ar trebui să fie scopul și ținta noastră, ca prin inițiativele noastre, prin manifestarea iubirii și a sprijinului nostru față de tinerii membri ai trupului lui Hristos – mai ales de-a lungul unei perioade atât de cruciale din viața lor – aceștia să fie îndreptați spre El, spre Biserica Sa.

Am fost martori la acest lucru ieri seară, la frumoasa Priveghere de aici, de la catedrală. Este important ca voi, tinerii Bisericii, să deveniți exemple bune și prin dobândirea „Duhului păcii… mii de oameni din jurul vostru vor fi mântuiți”, în cuvintele pline de har ale Sfântului Serafim de Sarov.

De asemenea, este esențial să le vorbim tinerilor noștri înțelegând contextul și a modul lor contemporan de viață, fără a-i judeca sau a le vorbi de sus. Fără acest Duh al păcii, prezența lui Hristos în viețile noastre, calea largă și ușoară pe care o oferă lumea decăzută poate duce la consecințe catastrofale.

Domeniul academic al psihologiei ne amintește că tânărul – în special pe parcursul adolescenței – caută și are nevoie de o comunitate de persoane mai mare decât propria familie, care să-i ofere identitate, fidelitate, bucurie și mângâiere, într-o lume tulbure. Acest lucru este oferit în viața sacramentală, ascetică și filantropică a Bisericii.

În concluzie, îi îndemn pe tinerii noștri ortodocși reuniți astăzi aici să profite de oportunitățile și inspirația oferite de Patriarhia Ecumenică și de inițiativele de tineret ale Sanctității Sale Bartolomeu.

Haideți să lucrăm împreună pentru a ne întări credința, pentru a promova unitatea între creștinii ortodocși și pentru a fi participanți activi în bisericile voastre și în comunitatea globală mai largă.

Fie ca harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl și comuniunea Duhului Sfânt să fie cu noi toți în timp ce ne angajăm în această călătorie de credință și slujire.

Vă mulțumesc și Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.

Foto credit: Arhiva Basilica.ro / Mircea Florescu (Mitropolitul Ioachim de Bursa, al doilea din stânga, a participat la Procesiunea Prieteniei, organizată în cadrul ITO 2023)

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente