Mitropolitul Basarabiei a serbat Crăciunul pe stil vechi la Mănăstirea Durlești

Mitropolitul Petru a serbat Crăciunul pe stil vechi la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Durlești, raionul Chișinău, Republica Moldova.

Părintele Mitropolit a fost întâmpinat cu tradiționalele daruri simbolice – pâine, sare, și flori – care exprimă ospitalitatea românească.

În cadrul slujbei, a fost citită Pastorala Înaltpreasfinției Sale la Nașterea Domnului, adresată clerului și credincioșilor din Basarabia, în care mitropolitul apreciază „eforturile vrednice de laudă ale preoților parohi, care s-au jertfit în fiecare parohie pentru a sluji credincioșii”.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei, iar, la final, mai multe coruri și grupuri de copii au adus vestea Nașterii Domnului, cântând colinde tradiționale românești.

Colindătoare basarabene susțin un recital duminică, 7 ianuarie 2024, la Mănăstirea Durlești din Republica Moldova, în prezența Mitropolitului Petru al Basarabiei. Foto: Mitropolia Basarabiei

După Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Petru i-a mulțumit Părintelui Arhimandrit Andrei, starețul mănăstirii, pentru primirea caldă și și-a exprimat recunoștința pentru fiecare credincios prezent.

Mitropolitul Basarabiei le-a transmis credincioșilor urări de pace, iubire și împlinire duhovnicească. Nașterea Domnului aduce lumină și nădejde în suflete, fiind un moment al asumării, unității și solidarității în cadrul credinței noastre creștine ortodoxe, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Mitropolitul Petru a mai subliniat că ziua de Crăciun ne amintește de generozitatea și dragostea dumnezeiască, invitându-ne să fim mai buni și mai aproape de cei din jurul nostru.

La final, Mitropolitul Petru le-a împărțit copiilor dulciuri de Crăciun.

Mitropolitul Petru a împărțit daruri copiilor la Mănăstirea Durlești din Republica Moldova duminică, 7 ianuarie 2024. Credincioșii Mitropoliei Basarabiei serbează Crăciunul pe stil vechi. Foto: Mitropolia Basarabiei

Cea mai mare parte a comunităților din Mitropolia Basarabiei serbează Crăciunul după calendarul nerevizuit, în data de 7 ianuarie.

Foto credit: Facebook / Mitropolia Basarabiei

Follow our English-language News in Brief on Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente