Mitropolitul Bartolomeu a fost comemorat la împlinirea a patru ani de la trecerea sa la cele veşnice. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului la Muzeul Mitropolitan aflat la subsolul Catedralei Mitropolitane „Adormirea Maicii Domnului“ din centrul oraşului Cluj-Napoca, informează “Ziarul Lumina”.
Manifestarea organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului s-a bucurat de un public numeros care a umplut spaţiul din cadrul Muzeului Mitropolitan, loc în care se află şi mormântul vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu. Evenimentul, care a strâns pe cei care au dorit să îi aducă un mic omagiu celui care a fost o mare personalitate eclesială şi culturală, a început cu audierea unui fragment dintr-o prelegere a fostului ierarh despre cunoaşterea propriei vieţi şi pregătirea pentru viaţa veşnică.
Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a rememorat o parte din prilejurile în care l-a întâlnit pe Mitropolitul Bartolomeu Anania.
„Eram încă student, sora mea mai mică era la Liceu în Sighetul Marmaţiei şi ea mi-aspus că acolo se joacă o piesă de-a Mitropolitului Bartolomeu. Auzisem de numele lui, dar atunci am văzut pe viu harul pe care i l-a dat Dumnezeu şi l-a pus în lucrare. Era vorba de «Mioriţa». Mai apoi, carte după carte, când s-au tipărit, i le-am citit cu mult drag“.
IPS Mitropolit Andrei a dorit să sublinieze faptul că prima sfinţire de biserică pe care a făcut-o, în 1990, în aprilie, „am făcut-o avându-l ca invitat de onoare pe Arhimandritul Bartolomeu Anania. Atunci îşi avea reşedinţa la Mănăstirea Văratec şi răspundea la invitaţiile mai deosebite. Şi a venit cu noi, la sfinţirea bisericii din Târnăveni“.
Apoi, pe calea vieţii, cei doi ierarhi s-au întâlnit mai des, după cum a observat IPS Părinte Andrei: „L-am ascultat cu drag şi i-am sorbit cuvintele, pentru că, în toamna aceluiaşi an, în Postul Crăciunului a ţinut o conferinţă la Casa de Cultură din Alba Iulia, despre steaua magilor“, iar după trecerea la cele veşnice a Arhiepiscopului Teofil Herineanu, Mitropolitul Bartolomeu a venit la Cluj-Napoca mai întâi ca arhiepiscop, iar mai apoi a devenit mitropolit.
„Au fost pline de încărcătură spirituală şi momentele când am avut ultima discuţie, înaintea sărbătorilor de Crăciun, din 2010. Atunci am pus la cale felul în care îl vom sărbători la 90 de ani. Urma ca în martie, 2011, să îl sărbătorim la 90 de ani. Numai că, la sfârşitul discuţiei, a spus un lucru esenţial. A arătat cu mâna spre cer şi a spus: «Toate acestea dacă va voi El…», adică punea şi alternativa plecării mai devreme în eternitate. Mitropolitul Bartolomeu a avut o credinţă puternică şi vie, problema spirituală şi-o punea cu multă seriozitate“, a spus IPS Părinte Mitropolit Andrei.
Astfel, ierarhul a dorit să ilustreze preocuparea intensă pentru problemele spirituale a Mitropolitului Bartolomeu, lecturând poeziile „Confesio“ şi „Anotimpuri“. În ultima poezie se arată importanţa grijii pentru cei care au plecat la Domnul. „Îndemnul privind preocuparea pentru cei care au trecut la Domnul îl dă şi Sfântul Apostol Pavel în capitolul Către Evrei, capitoul 13, versetul 7: «Aduceţi-vă aminte de înaintaşii voştri, băgaţi bine de seamă cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa». Încercăm să îi urmăm credinţa şi dragostea faţă de Biserică şi de cele sfinte ale Mitropolitului Bartolomeu, chiar dacă noi n-avem harul şi talentul scriitoricesc şi poetic pe care el l-a avut. Cu puterile câte ni le-a dăruit nouă Dumnezeu, încercăm să-i urmăm exemplul. Dumnezeu să îl odihnească cu sfinţii săi! Amin!“, a încheiat IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei.
Fragmente din opera literară
În cadrul evenimentului au fost prezentate publicului mai multe fragmente din opera literară a scriitorului Valeriu Anania. Actriţa Elena Ivanca, de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga din Cluj-Napoca, a lecturat câteva fragmente din memoriile mitropolitului, precum şi câteva poezii.
„De data aceasta simt că mi-am împlinit cumva menirea de a scoate sufletul la lumină şi de a învăţa să fac din arta mea o rugăciune. Sper că Înaltpreasfinţitul Bartolomeu să fie cu noi în această clipă, să-şi confirme încă o dată sufletul de geniu şi faptul că a fost, înainte de toate, un Om“, a spus actriţa Elena Ivanca.
Un cadru muzical deosebit a fost oferit de două studente ale Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, Alexandra Crişan şi Linda Ianchiş, care au interpretat, la vioară şi pian, piese din creaţia compozitorilor Franz Schubert, Edward Elgar şi John Williams.
Activitate misionară peste ocean
Un alt moment deosebit al evenimentului a fost evocarea făcută de profesorul universitar Aurel Sasu, cadru didactic la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, cel căruia Mitropolitul Bartolomeu i-a lăsat în grijă, după moarte, publicarea manuscriselor personale, colecţia de acte, scrisori şi fotografii.
În testamentul scris, Mitropolitul Bartolomeu menţiona: „Singura mea avere sunt biblioteca şi manuscrisele personale, precum şi colecţia de acte, scrisori şi fotografii, toate aflate în reşedinţa mea din Mănăstirea Nicula, pe rafturi şi în două seifuri metalice, sub auspiciile Fundaţiei «Mitropolitul Bartolomeu», din al cărei colegiu director face parte şi stareţul acestei mănăstiri. Dacă şi când se va considera că acestea pot prezenta un oarecare interes pentru cultura românească, prefer ca la ele să aibă acces profesorul universitar Aurel Sasu, care mi-a dat acordul în acest sens…“.
Aurel Sasu a evocat personalitatea ierarhului prin prezentarea activităţii sale în cadrul Episcopiei misionare din SUA şi a prezentat publicului volumul de corespondenţă cu George Alexe, intitulat „O luptă neterminată. Dialog epistolar“, volum pe care l-a editat şi prefaţat.
„Am simţit şi simt că rătăcesc în cer, cu fostul Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania, împreună cu acest minunat public. Mulţumesc Bunului Dumnezeu şi lui, din Ceruri, că m-a ajutat să ajung la cel de a al treilea volum din seria recuperărilor documentare din arhiva de la Nicula. A fost una dintre serile, ca şi celelalte dedicate lui, pline de duh, de regăsire în acel spirit care l-a animat întotdeauna, în tot ce a făcut, în tot ce a gândit, în toate marile iubiri şi deziluzii, pe care le-a pus în slujba jertfei“.
Moderatorul evenimentului, părintele Bogdan Ivanov, consilier cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a dorit să remarce faptul că momentul omagial, deşi a adus în memorie faptul că au trecut patru ani de când Mitropolitul Bartolomeu a plecat la Domnul, „seara a fost nu una a tristeţii, ci una a bucuriei, prin faptul că îl regăsim viu, în sufletele noastre, mai ales prin ceea ce a lăsat ca lumină, prin ceea ce el a predicat, prin ceea ce a scris şi a simţit, şi aceasta, cred eu, este marea moştenire a Mitropolitului, pe care o lasă în inimile tuturor celor care l-au iubit şi care îl fac viu în sufletele noastre. Publicul a fost unul numeros şi în special tânăr, şi asta arată că seminţele aruncate de mitropolit dau rod şi la patru ani după moarte. Credem că vom mai avea astfel de evenimente care sunt, în primul rând, o lucrare a lui Dumnezeu şi o bucurie pentru toţi cei care doresc să trăiască după reperele autentice şi în rândul cărora Mitropolitul Bartolomeu rămâne unul de primă mărime“.
Expoziţie foto document
De asemenea, în cadrul expoziţional al Muzeului Mitropolitan de la Cluj-Napoca au fost expuse o serie de imagini document din colecţia Fundaţiei „Mitropolitul Bartolomeu“. Nu în ultimul rând, vizitatorii pot vedea câteva dintre obiectele personale ale Mitropolitului Bartolomeu aflate în expoziţia permanentă a muzeului.
Evenimentele comemorative dedicate Mitropolitului Bartolomeu au continuat a doua zi, 1 februarie, când Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a oficiat, la finalul Sfintei Liturghii din Catedrala Mitropolitană, o slujbă de Parastas. Primul Mitropolit din istoria recentă a Clujului, Bartolomeu Anania, a trecut la cele veşnice pe 31 ianuarie 2011, după ce s-a aflat în fruntea Eparhiei timp de 18 ani.