Mitropolitul Ardealului a slujit la Tălmaciu împreună cu Episcopul Tulcii. Sfințire de pictură

Pictura Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Tălmaciu, județul Sibiu, a fost sfinţită duminică, 17 iulie. Au oficiat Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului împreună cu Episcopul Visarion al Tulcii, originar din localitate.

Evenimentul a continuat cu slujba Sfintei Liturghii.

La final, pr. paroh Ardelean Ilie a fost hirotesit iconom stavrofor, iar consiliile şi adunările parohiale, precum şi mai mulţi binefăcători, au primit acte de cinstire, notează Mitropolia Ardealului.

Parohia Tălmaciu II a fost înființată după 1989, din necesităţi misionar-pastorale, având în vedere distanţa dintre noul cartier al orașului Tălmaciu şi biserica veche.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Episcopul Tulcii a sfințit și piatra de temelie a acestei biserici, în 1997, pe când era Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, dar a participat și la târnosirea lăcașului, oficiată în 2012 de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.


Foto credit: Mitropolia Ardealului


Știri recente