Mitropolitul Ardealului a resfințit biserica din Moeciu de Sus

Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a resfințit duminică biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Moieciu de Sus, județul Brașov, informează Mitropolia Ardealului. 

Biserica actuală din Moieciu de Sus datează din 1837.

Sfânta Liturghie la care au participat oficialităţi şi oaspeţi, precum şi fii ai satului, a fost oficiată pe o scenă amenajată în curtea bisericii, iar răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei Române.

În omilie, ierarhul a vorbit despre însemnătatea sfințirii unui locaș de cult și chemarea de a ne sfinți viețile prin Sfintele Taine și lucrările sfințitoare din Biserică.

„Biserica este pentru noi un loc sfințit și sfințitor pentru că noi primim în biserică Sfintele Taine, mijloace pentru câștigarea vieții veșnice. Ele ne sunt oferite nu doar pentru ocrotirea noastră aici, pe pământ. Primele Taine le-am primit încă din pruncie, Botezul, Mirungerea și Împărtășania”.

„Dumnezeu ne lasă în sufletul nostru puterea de a da răspuns unei chemări și să înțelegem că toate lucrările întâmplate în viața noastră nu sunt altceva decât rânduieli ale lui Dumnezeu. Au venit bucurii și întristări, au venit și încercări, dar încercările sunt lăsate de Dumnezeu ca să trecem peste ele ”, a subliniat ierarhul.

Lucrările de renovare au fost realizate în ultimii ani cu sprijinul credincioșilor din localitate și a autorităților locale.

„Începând cu anul 2012 am început noi lucrări de renovare a bisericii, acoperișul a fost schimbat, fațada a fost renovată, curtea a fost pavată, iar la interior s-a schimbat iconostasul, s-a înlocuit mobilierul bisericesc și iată că acum am trăit o mare bucurie prin resfințirea locașului de cult”, a declarat parohul de la Moieciu de Sus, Dorin Nicolae Dumbravă.

La final IPS Laurențiu a oferit distincția „Crucea Șaguniană pentru laici” domnului Mircea Manea, primarul comunei Moieciu.

De asemenea, preotul paroh a primit Distincția „Ordinul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna”.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente