Mitropolitul Andrei s-a întâlnit cu preoții pensionari din Arhiepiscopia Clujului

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului s-a întâlnit luni cu preoții pensionari din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului la Mănăstirea Dobric, din județul Bistrița Năsăud.

Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie. Din soborul slujitor au făcut parte Arhid. Claudiu Grama, consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol, Pr. Cristian Dragoș, protopopul de Beclean, protos. Siluan Farcaș, duhovnicul mănăstirii, precum și alți clerici participanți la întâlnire.

În timpul slujbei, Părintele Mitropolit le-a adresat celor prezenți un cuvânt intitulat „Cinstea Bătrânilor”, construit în jurul îndemnului din Vechiul Testament: „Înaintea celui cărunt să te scoli, să cinstești fața bătrânului și să te temi de Domnul Dumnezeul Tău” ( Levitic 19, 32).

„Pentru noi, creștinii, cinstirea bătrânilor este mare virtute. Ei ne pot transmite nouă înțelepciunea care ne ajută să rezolvăm foarte multe probleme”, a subliniat ierarhul.

„Am venit să participăm împreună la rugăciune, nefiind o zi deosebită, ci o zi obișnuită, dar a devenit deosebită prin faptul că ne-am întâlnit aici și că ne putem comunica unii altora frumoasele sentimente ce le avem în suflet”.

După slujbă, participanții au luat parte la prelegerea intitulată „Între solidaritate și nostalgie”, susținută de poetul bistrițean Nicolae Băicuț în sala de conferințe „Episcop Nicolae Ivan”.

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei le-a oferit tuturor celor prezenți cărți.

Astfel de întâlniri au loc periodic în Arhiepiscopia Clujului și sunt organizate în semn de apreciere și mulțumire pentru misiunea desfășurată de aceștia în slujba Bisericii. Întâlnirea precedentă avusese loc la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda.

Foto credit:Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…