Mitropolitul Andrei a oficiat prima Liturghie a Darurilor înainte sfințite din Postul Mare

Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat miercuri la Catedrala din Cluj-Napoca, prima Liturghie a Darurilor înainte sfințite din Postul Mare 2026.

„Dăm slavă Bunului Dumnezeu că, încă o dată, am început această perioadă duhovnicească profundă și plină de rugăciune. Cartea din care se oficiază slujbele în această perioadă se numește Triodul, iar această carte ne spune că, precum postim de bucate, așa să postim și de răutate, pentru că altfel postul nostru nu are nicio valoare”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa la finalul slujbei.

Ziua a coincis cu aniversare a 36 de ani de arhierie a Mitropolitului Andrei, care a fost hirotonit arhiereu vicar al Episcopiei de Alba Iulia în data de 25 februarie 1990, în Catedrala Reîntregirii, de către un sobor de ierarhi condus Mitropolitul Antonie Plămădeală al Ardealului.

Liturghia Darurilor înainte sfințite

Liturghia Darurilor înainte sfințite are origini străvechi în practica liturgică a Bisericii, dezvoltându-se ca o soluție pentru credincioșii care doreau să se împărtășească în zilele aliturgice din Postul Mare.

Conform hotărârilor Sinodului de la Laodiceea (364-383), în această perioadă, Sfânta Liturghie nu se săvârșea de luni până vineri, iar pomenirea Sfinților Mucenici se făcea doar sâmbăta și duminica.

Pentru a menține rânduiala postului și, în același timp, a permite credincioșilor împărtășirea cu Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului, s-a dezvoltat obiceiul păstrării Darurilor sfințite din Liturghia săvârșită în zilele de sâmbătă și duminică, pentru a fi oferite în zilele aliturgice, în special miercurea și vinerea.

Această rânduială a fost inițial simplă, dar a primit în timp o solemnitate aparte, fiind unită cu slujba Vecerniei.

Foto credit: Mitropolia Clujului / Mitropolia Clujului


Știri recente