Mitropolitul Andrei: În vremurile acestea atipice, să-i ajutăm pe tineri să învețe folosindu-se de mijloacele moderne

Cu prilejul predării tabletelor achiziționate în urma campaniei „Dăruiește o tabletă pentru o șansă la educație!”, Mitropolitul Andrei a făcut referire la organizarea actului educațional în funcție de „vremurile atipice în care trăim”.

„Înțeleptul Solomon spune: deprinde-l pe tânăr cu purtarea pe care trebuie să o aibă și nici când va îmbătrâni nu se va abate de la ea. Iar în vremurile acestea atipice ce dorim noi să face? Să-i ajutăm pe tineri să învețe folosindu-se de mijloacele moderne pentru că a intervenit această pandemie care i-a oprit să meargă la școală”, a spus ierarhul miercuri.

Cele 54 de tablete achiziţionate au fost oferite directorilor de şcoli, într-un cadru festiv, la sediul eparhial.

Ierarhul şi-a exprimat nădejdea că învăţământul va reveni la normal în scurt timp, însă nu a exclus posibilitatea unor astfel de acţiuni şi pe viitor.

„Dacă Dumnezeu ne va ajuta, în timp, poate că vom mai face gesturi de genul acesta”, a spus ierarhul.

La eveniment au fost prezenți: inspectorul școlar general al județului Cluj, prof. Marinela Marc, inspectorul de religie al ISJ Cluj, pr. prof. Marian Sidon, inspectorul de religie al ISJ Bistrița-Năsăud, pr. prof. Adrian Cherhaț, precum și directorii școlilor care au intrat în posesia tabletelor și au semnat contractul de donație.

În urma campaniei lansate în data de 4 mai 2020, de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, pentru sprijinirea elevilor defavorizați, care nu au un minim necesar pentru a-și continua pregătirea școlară de acasă, a fost strânsă suma de 28.908 lei, conform consilierului cultural, pr. Bogdan Ivanov.

34 de tablete au fost alocate pentru zece școli din județul Cluj și 20 de tablete pentru patru școli din județul Bistrița-Năsăud, urmând a fi folosite în anul școlar 2020-2021.

La încheierea campaniei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a adresat mulțumiri donatorilor, mass-mediei și tuturor celor care au susținut această idee generoasă.

Foto credit: Mitropolia Clujului

Comentarii Facebook


Știri recente