Mitropolia Ardealului organizează un concurs de creație literară dedicat persoanelor aflate în suferință

Mitropolia Ardealului, împreună cu Colegiul Național „Octavian Goga” și Organizația Tinerilor din Sibiu (OTS), organizează, în perioada 28 februarie – 24 martie, un concurs de creație literară dedicat persoanelor aflate în suferință.

Intitulat „Gânduri către un om bolnav”, concursul a fost inițiat în contextul Anului omagial 2024 al pastorației și îngrijirii bolnavilor și se adresează elevilor din clasele primare și liceale, precum și tinerilor cu vârste cuprinse între 19-35 de ani.

Concursul are drept scop „conștientizarea elevilor despre importanța asigurării unei vieți sănătoase şi promovarea bunăstării tuturor, la orice vârstă”, au transmis reprezentanții OTS.

Pentru înscrierea la concurs participanții trebuie să trimită, la adresa de email: [email protected], o creație literară de poezie, eseu, compunere, scrisoare sau pagină de jurnal care să respecte tematica propusă. Evaluarea lucrărilor va fi făcută în funcție de categoria textului înscris în concurs.

Premierea participanților va avea loc luni, 1 aprilie, în Aula Facultății de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu, începând cu ora 18:00.

Cele mai reușite lucrări vor fi înmânate pacienților internați în spitalele din Sibiu, în perioada 1-5 aprilie.

Proiectul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Teologie Ortodoxă și Inspectoratul Școlar Județean din Sibiu și face parte din planul de sustenabilitate al proiectului „Environmental Education Programme EEP” – Programul de Educație pentru Mediu finanțat în cadrul Programului Erasmus+ desfășurat de Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu.

Foto credit: Freepik.com


Știri recente