Misiunea jurnalistică sub binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel

În al treilea an de patriarhat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, „Ziarul Lumina” și-a lărgit aria de difuzare prin apariția a două noi ediții regionale, de Transilvania și Oltenia, s-a implicat mai mult în abordarea subiectelor sociale din perspectivă creștină, a derulat o campanie antidrog și apare într-un nou format grafic, informează „Ziarul Lumina”.

„Ziarul Lumina” – în topul celor mai bine vândute cinci cotidiene din România

În perioada 30 septembrie 2009 – 30 septembrie 2010, ‘Ziarul Lumina’ s-a menținut constant în ‘Top 5’ al celor mai bine vândute cotidiene din România, cu un tiraj mediu auditat la BRAT (Biroul Român de Auditare al Tirajelor) de aproape 23.000 de exemplare. Situația este cu atât mai îmbucurătoare cu cât această clasare a fost constantă în ultimii trei ani. Dacă excludem din clasament tabloidele de scandal, atunci ‘Ziarul Lumina’ este în topul celor mai bine vândute trei cotidiene (generaliste) din România. Situația este cu atât mai onorabilă cu cât clasamentul făcut de BRAT este după numărul de abonamente, criteriu care presupune fidelitatea pe termen lung a cititorilor. Față de momentul 30 septembrie 2007, ziua întronării Preafericitului Părinte Patriarh ca al șaselea patriarh al României, ‘Ziarul Lumina’ are acum un tiraj de 15 ori mai mare. Tendința este spre creștere având în vedere extinderea la patru ediții regionale începând cu 4 octombrie 2010, când va apărea și Ediția regională de Banat.

‘Ziarul Lumina’ este mai bogat cu două ediții regionale, la Sibiu și Craiova

Cel mai important proiect realizat în cel de-al treilea an de patriarhat al Preafericitului Părinte Daniel a fost extinderea numărului de ediții regionale de la una la trei. Astfel, alături de Ediția de Moldova, care se tipărește din 2 februarie 2009 la Iași, au fost lansate în 2010 Ediția de Transilvania (Sibiu, 9 aprilie) și Ediția de Oltenia (Craiova, 14 august). Dacă apariția Ediției de Moldova a însemnat dublarea numărului de abonamente în regiune, atunci lansarea Ediției de Transilvania a însemnat creșterea de 20 de ori a acestora în eparhiile din Transilvania și Banat. Pentru a putea acoperi în timp util distribuția zilnică a ziarului, acesta se tipărește începând cu aprilie 2010 la Alba-Iulia și din august 2010 la Timișoara, pe lângă vechile puncte de tipărire de la București (decembrie 2008) și Iași (februarie 2005).

www.ziarullumina.ro – mai mult decât o ediție online

Lansat la 12 februarie 2010 de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu prilejul aniversării a cinci ani de apariție neîntreruptă a cotidianului ‘Ziarul Lumina’, noul sait al publicațiilor ‘Lumina’, www.ziarullumina.ro, și-a depășit cu mult statutul de pagină de ziar online upgradată zilnic. Noul sait ziarullumina.ro este un portal cu știri introduse în timp real (online), platformă care, în timp, poate fi lărgită aproape nelimitat, pentru a-și consolida statutul de bibliotecă virtuală ce accesibilizează învățătura roditoare în Biserică a Sfinților Părinți, dar și cel de memorie a celor mai importante evenimente bisericești și sociale ale timpului nostru.

Saitul este echipat cu tehnologii web de ultimă oră, iar grafica îl încadrează în standardele actuale ale marilor saituri de ziare de calitate de pe web. Domeniul www.ziarullumina.ro a înregistrat în ultimul an aproape 500.000 de vizitatori din peste 130 de țări. Aceștia au efectuat peste 1.000.000 de vizite, accesând baza de date a saitului, care însumează în prezent 46.000 de articole, de 3.600.000 de ori. Cu un trafic mediu lunar de aproape trei ori mai mare decât tirajul tipărit, saitul www.ziarullumina.ro este pregătit pentru situația în care abonamentele se vor transfera pe internet, situație în care sunt deja unele dintre marile cotidiene naționale.

O nouă structură editorială

Cea mai importantă schimbare editorială a ultimului an a fost extinderea considerabilă a ponderii actualității religioase și schimbarea manierei de abordare a actualității sociale. Numărul paginilor de știri din actualitatea religioasă a crescut de la una la trei, iar paginile de actualitate socială au pus accent nu atât pe evenimentul social în sine, cât pe implicațiile etice din perspectivă creștină. Probleme importante tratate din perspectivă creștină au fost în special cele ale familiei, ale românilor din diaspora și ale tinerilor. Un accent deosebit s-a pus anul acesta pe publicarea mai multor materiale care să marcheze, pe de o parte, anul 2010 ca ‘Anul Crezului Ortodox și al Autocefaliei românești’, iar pe de altă parte, pregătirea anului 2011 ca ‘Anul omagial al Sfântului Botez și al Sfintei Cununii’ în Patriarhia Română.

Având în vedere dimensiunile consumului de droguri în țara noastră, efectele devastatoare ale acestor substanțe asupra tinerilor, în mod special, și consecințele dramatice asupra familiei și comunității, ‘Ziarul Lumina’ al Patriarhiei Române a derulat, în perioada 18 martie – 30 aprilie 2010, o campanie de prevenire a consumului de droguri, intitulată ‘Lumea drogurilor nu e lumea mea’, prin care a mediatizat intens toate aspectele negative ale unui fenomen care ia amploare de la an la an, încercând să aducă în paginile sale, pe lângă sfaturile medicilor și ale psihologilor, și soluțiile duhovnicești pentru vindecare. De asemenea, în pagina a 16-a a cotidianului au fost tratate din perspectivă creștină mai multe probleme importante ale societății.

O formulă grafică modernă

Lansată la 28 iunie 2010, noua machetă este o continuare firească a celei vechi, la care s-au adus modificările cerute de dinamica internă a ziarului: fotografii și titluri mai mari, elemente moderne de design, o importanță mai mare dată spațiilor albe, toate acestea în scopul de a crea o machetă mai aerisită care să ușureze lectura materialelor. În același timp, noua machetă este în concordanță cu viziunea grafică a majorității ziarelor, subiectele fiind mai captivant prezentate.

Proiecte de viitor

Pentru sfârșitul anului 2010 și începutul anului 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu ajutorul lui Dumnezeu cel în Treime slăvit, publicațiile ‘Lumina’ și-au propus să finalizeze următoarele proiecte:

• deschiderea la 4 octombrie 2010 a Ediției regionale de Banat pentru ‘Ziarul Lumina’ și extinderea numărului de abonamente în Mitropolia Banatului;

• extinderea distribuției la nivel internațional a săptămânalului ‘Lumina de Duminică’, care va conține pagini extinse de actualitate religioasă din diaspora ortodoxă românească, dar și din întreaga lume creștină;

• finalizare pe suport digital a arhivei off-line a publicațiilor ‘Lumina’ care va conține pe un singur DVD aproape toate edițiile în format pdf, ușor de vizualizat și de efectuat căutări;

• ‘Fototeca Ortodoxiei Românești’ – pagină web atașată saitului www.ziarullumina.ro conținând 1.000 de fotografii rare din istoria BOR a ultimului secol, imagini scanate din arhiva CNSAS și Arhivele Naționale Istorice Centrale din București de către dl Adrian Nicolae Petcu, istoric și colaborator al publicațiilor ‘Lumina’. Arhiva va fi disponibilă și pe suport DVD;

• publicarea în volum a celor mai valoroase materiale apărute în publicațiile ‘Lumina’: interviuri, documentare și reportaje. Primul volum, preconizat să apară la finalul anului 2010, va conține cele mai bune interviuri apărute în publicațiile ‘Lumina’.

Comentarii Facebook


Știri recente