Mironosițele sunt ființele pe care le-a rânduit Dumnezeu să stea la temelia vieții noastre, spune Mitropolitul Ardealului

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Paraclisul mitropolitan „Sfântul Nichita Romanul”, unde s-a rugat pentru încetarea pandemiei și a vorbit despre femeile mironosițe ca vestitoare ale Învierii și ocrotitoare ale femeilor creștine.

Mărturia despre Înviere a mironosițelor întărește celelalte mărturii din Evanghelie, iar aceste femei „sunt cinstite într-o duminică specială pentru că ele au dat dovadă de mult mai mult curaj decât toți ucenicii Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Părintele Mitropolit.

„Ele reprezintă de fapt ființele pe care le-a rânduit Dumnezeu să stea la temelia vieții noastre, ele nu sunt doar purtătoarele de mir, pentru că demnitatea de mironosiță i-a fost dată femeii prin aceste alese femei care au stat alături de Maica Domnului lângă Crucea Mântuitorului Iisus Hristos și au alergat primele la mormânt ca să îndeplinească cele prevăzute de Lege”, a adăugat ierarhul.

„Curajul lor a fost mai puternic decât puterea lor fizică și dragostea lor față de Mântuitorul Iisus Hristos a fost atât de mare încât, venind la mormânt, au văzut piatra prăvălită de pe ușa mormântului, apoi au văzut un tânăr, un înger la capul mormântului, care le-a adus această veste bună”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu.

În continuarea cuvântului de învățătură, ierarhul a subliniat că în Duminica Mironosițelor sunt cinstite toate femeile creștine, cărora le-a transmis felicitări și urări de bine.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente