Diaspora

Omagiu pentru o familie inspirațională: Pr. Mircea Panciuk și doamna preoteasă Ileana, distinși la 60 de ani de căsătorie

Omagiu pentru o familie inspirațională: Pr. Mircea Panciuk și doamna preoteasă Ileana, distinși la 60 de ani de căsătorie
Foto creditEpiscopia Canadei

Catedrala Episcopală din Saint-Hubert, provincia canadiană Québec, a găzduit duminica trecută un moment omagial dedicat unei familii inspiraționale: Protopop Emerit Mircea Panciuk și doamna preoteasă Ileana au aniversat 60 de ani de la căsătorie în prezența Episcopului Ortodox Român Ioan Casian al Canadei.

În acest context, după Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Ioan Casian a oficiat un Te Deum, slujbă prin care se aduc mulțumiri lui Dumnezeu pentru binefaceri.

Momentul aniversar a evidențiat importanța credinței, a statorniciei și a slujirii în viața familiei creștine. În acest context, Episcopul Ioan Casian le-a înmânat celor doi soți distincții acordate de Preafericitul Părinte Patriarhal Daniel la recomandarea Preasfinției Sale.

Distincții pentru o familie deosebită

Părintele Mircea Panciuk a primit Ordinul „Credință și Comuniune”, în semn de apreciere pentru activitatea de excepție desfășurată în apărarea și slujirea credinței creștin-ortodoxe, precum și pentru contribuția la promovarea unității și imaginii Bisericii Ortodoxe Române în societate, pe plan național și internațional.

Iar doamna preoteasă Ileana Panciuk a primit Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea”, ca semn de prețuire pentru activitatea sa deosebită în slujirea dreptei credințe și contribuția la promovarea valorilor creștine. Distincția a fost acordată în contextul Anului comemorativ 2026 în Patriarhia Română, care evidențiază rolul și contribuția femeii creștine în viața Bisericii, a familiei și a comunității.

Cei doi soți au primit și un dar de la Preasfințitul Părinte Episcop Ioan Casian: Sfânta Mahramă sau Mandylion, în care chipul Mântuitorului este reprezentat pe o maramă, în amintirea primei icoane a lui Hristos, cea nefăcută de mână omenească.

Familia naturală, binecuvântată de Dumnezeu

Preasfinția Sa a vorbit despre valorile familiei și despre inspirația oferită de familia Panciuk celor din jur.

„Familia, întemeiată prin unirea dintre bărbat și femeie în Taina Sfintei Cununii, este o rânduială sfântă, binecuvântată de Dumnezeu”, a spus părintele episcop.

„Părintele Mircea Panciuk și preoteasa Ileana, prin cei 60 de ani de căsătorie, au devenit un model de statornicie, iubire și armonie, oferind celor mai tineri un exemplu demn de urmat și o mărturie vie a frumuseții vieții de familie trăite în credință.”

Un model de trăire creștină

Foto credit: Episcopia Canadei

„Exemplul lor este unul întăritor pentru noi toți, mai ales în contextul societății de astăzi, în care valorile și modelul familiei creștine sunt adeseori puse la încercare”, a adăugat ierarhul.

Preasfinția Sa a amintit că provocările vremurilor pot stârni îndoială cu privire la adevărul revelat prin Sfânta Scriptură referitor la familiei.

„Viața familiei Părintelui Mircea Panciuk ne arată că familia poate trece prin timp și poate înfrunta încercările vieții atunci când este clădită pe credința în Dumnezeu, pe dragostea față de El și de Biserică, precum și pe grija și dragostea față de aproapele”, a subliniat Episcopul Canadei.

„Cei 60 de ani de căsătorie ai Părintelui Mircea și ai preotesei Ileana reprezintă o mărturie de statornicie și dăruire, un exemplu luminos pentru generațiile tinere și o încurajare pentru noi toți de a păstra cu sfințenie valorile familiei creștine.”


Anul 2026 a fost declarat Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame) în Patriarhia Română.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5