Militarii morți în conflictul din Transnistria comemorați la 27 ani de la război

Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud s-a rugat în fața Fântânii Eroilor de la intrarea în orașul Bender (Tighina) pentru sufletele militarilor care și-au pierdut viața în urmă cu 27 ani în conflictul din Transnistria pentru apărarea independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova.

Evenimentul comemorativ din 2 martie 2019 a fost organizat de Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Bender, informează Episcopia pe pagina oficială de Facebook.

Au participat clerici, autorități locale, reprezentanți ai poliției, armatei, elevi, dar și veterani care au luptat în războiul din 1992.

După slujbă, Episcopul Veniamin a rostit un cuvânt de omagiu pentru militarii pomeniți. Ierarhul a subliniat importanța solidarității și a sacrificiului:

„Este adevărat că, atunci când lupți pentru un ideal, atunci când lupți pentru pace și libertate, Dumnezeu te încurajează, îți dă puteri ca să treci și să depășești toate încercările însă când te gândești la urmările sau consecințele războiului și vezi sacrificiile umane care s-au făcut, atunci conștientizezi cât de importantă este pacea și cât trebuie să luptăm pentru ea, dar și pentru libertatea noastră”.

Manifestarea s-a încheiat cu un concert de muzică patriotică în interpretarea elevilor Liceului „Alexandru cel Bun” din Bender, dar și a unor artiști din Republica Moldova.

Comemorarea militarilor morți în conflictul din Transnistria. ©Episcopia Basarabiei de Sud

În luptele din Transnistria au participat de partea moldovenească aproximativ zece mii de oameni. Dintre aceştia, 286 au murit, iar alţi 289 au rămas invalizi.

Ziua de 2 martie a fost decretată de Guvernul de la Chişinău drept „Zi de comemorare a persoanelor căzute în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova (1991-1992)”.

Foto credit: Episcopia Basarabiei de Sud

Comentarii Facebook


Știri recente