Mii de pelerini s-au rugat Maicii Domnului la hramul Mănăstirii Curtea de Argeş, ctitoria Sf. Domnitor Neagoe Basarab

Iulian Dumitraşcu
Foto creditArhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Mii de pelerini au participat la hramul Mănăstirii Curtea de Argeş, unde s-au rugat Maicii Domnului cu prilejul sărbătoririi Adormirii ei.

Sfânta Liturghie la ctitoria Sfântului Domnitor Neagoe Basarab a fost oficiată în baldachinul din fața actualei Catedrale Arhiepiscopale de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic al Argeşului şi Muscelului, potrivit site-ului oficial al Eparhiei.

Ierarhul le-a vorbit credincioşilor despre rolul crucial al Maicii Domnului în mijlocirea neîncetată pentru mântuirea neamului românesc.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba parastasului pentru toți ctitorii și binefăcătorii Catedralei Arhiepiscopale care de-a lungul timpului au contribuit la păstrarea şi restaurarea lăcaşului de cult.

Pelerinii au avut posibilitatea de a se închina la moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia care au fost aşezate pentru închinare în pridvorul paraclisului arhiepiscopal.

Piatra de temelie la actuala Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Arges, a fost pusă în anul 1512. Ctitorul principal este Sf. Neagoe Vodă Basarab care a reușit să termine lucrările în anul 1517.

În data de 15 august, în urmă cu 501 de ani, monumentala biserică a fost sfințită de un sobor impresionant de arhierei, preoți și diaconi.  Însă abia în anul 1526 aveau să se încheie lucrările la pictura interioară bisericii, cu contribuţia importantă a zugravului Dobromir.

În anul 1793, Mănăstirea Curtea de Argeş a dobândit statutul de reşedinţă episcopală, aici luând fiinţă Episcopia Argeşului.

Între anii 1875-1886 biserica Mănăstirii Curtea de Argeş a fost refăcută în forma care a dăinuit până în prezent, Regele Carol I angajându-l pe celebrul arhitect francez André Lecomte du Noüy, pentru proiectul refacerii lăcaşului.

În anul 2009 Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a dăruit bisericii cel de-al doilea hram închinat ctitorului ei, Sfântul Neagoe Vodă Basarab.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5