Mii de oameni în procesiunea de Sânziene la Piatra-Neamț

Mii de oameni au fost prezenți vineri seara la procesiunea organizată de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul orașului Piatra-Neamț.

Cu ocazia zilelor orașului Piatra-Neamț au fost organizate mai multe manifestări culturale și religioase. Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei împreună cu Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor și cu Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, au oficiat slujba Vecerniei vineri seara la altarul exterior amenajat pe platoul Curţii Domneşti.

În predica rostită la finalul slujbei, Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a subliniat că prin participarea la procesiune, oamenii au prilejul binecuvântat să-l mărturisească pe Dumnezeu.

Cei prezenți la slujba de seară au mers în procesiune cu făclii și flori în mâini pe traseul: Biserica „Sf. Ioan Domnesc”– strada Ştefan cel Mare – Palatul Copiilor – strada Mihail Sadoveanu – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Precista I – Şcoala Numărul 4 – bulevardul Decebal – Casa de Cultură – Consiliul Judeţean Neamţ – Biserica „Sf. Ioan Domnesc”.

Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din centrul orașului Piatra-Neamț, ctitorie a Sfântului Ştefan cel Mare, aniversează anul acesta 525 ani de existență.

La hramul bisericii nemțene au fost duse cinstitele moaște ale Sfântului Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfânta Mahramă” din Iaşi.

Cu acest prilejul aniversării, la Galeria de artă „Lascăr Vorel” a avut loc vernisajul expoziţiei „Oraşul artiştilor”, unde artiştii locali au expus diferite opere care au prezentat latura duhovnicească a oraşului, iar la Muzeul de Artă din Piatra Neamţ a fost prezentată expoziția „Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon de la Putna” dăruit Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc” de Voievodul Ştefan cel Mare în anul 1502. Obiectul de cult a fost adus pentru prima dată de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti și va rămâne expus timp de câteva săptămâni.

Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată sâmbătă de Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor și Episcopul vicar Benedict Bistrițeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Foto credit: Doxologia / Flavius Popa

Comentarii Facebook


Știri recente