Mihai Viteazul comemorat pe locul ctitoriei sale din Alba Iulia la 418 ani de la moarte

Mihai Viteazul a fost comemorat vineri, la împlinirea a 418 ani de la trecerea la cele veşnice, în Biserica de lemn construită pe locul fostei Catedrale ctitorite de marele domnitor la Alba Iulia.

Slujba de pomenire a fost oficiată în Biserica „Sfânta Treime” și „Sfântul Siluan Athonitul” de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei împreună cu un sobor de clerici, între care şi preotul paroh Florin Botezan.

„Ne aflăm într-un spațiu binecuvântat în care Voievodul Mihai Viteazul, înainte de a intra triumfal în Cetatea Alba Iuliei, a construit Catedrala «Sfânta Treime», între anii 1596-1598”, a spus ierarhul.

„Aici mai era o biserică, precum și un așezământ monahal. Despre edificiul mitropolitan și mai ales despre frumoasa biserică ctitorită de Voievodul unificator vor scrie cronicarii Miron Costin, Gheorghe Brancovici, Radu Popescu, în cronica Țării Românești, și chiar Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu, în Hrisovul de danie al satului Merișani. Prin cuvinte elogioase, toți aceștia evidențiază importanța acestui locaș de spiritualitate și cultură și de misiune pentru românii ortodocși din Transilvania”, a amintit IPS Irineu.


Biserica „Sfânta Treime” și „Sfântul Siluan Athonitul” din Alba Iulia, ridicată în perioada 1988-1992, se află pe locul fostei Mitropolii Ortodoxe a Transilvaniei și al Catedralei ridicate de Voievodul Mihai Viteazul.

Biserica Mitropoliei nu s-a păstrat, fiind dărâmată în totalitate de regimul habsburgic în anul 1714, urmând ca numeroase materiale să fie folosite la construirea bisericii ortodoxe a parohiei „Maieri II” din Alba Iulia.

La fel ca și vechea bisericuță ctitorită de Domnitorul Țării Românești, biserica memorială „Mihai Viteazul” din Alba Iulia are ca hram „Sfânta Treime”, simbol al unității de credință și de neam al celor trei Țări Românești. Sfințirea lăcașului de cult a avut loc la 26 noiembrie 2006, moment în care biserica a primit și cel de-al doilea hram, fiind ocrotită de Sfântul Siluan Athonitul.

Citeşte şi: 7 aspecte despre viața duhovnicească a binecredinciosului domnitor Mihai Viteazul

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook


Știri recente