Mesajul Patriarhului la trecerea în veşnicie a actorului Ion Caramitru

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanţe la trecere în veşnicie a actorului Ion Caramitru, despre care a spus că a dovedit „un rafinat simț al autenticelor valori naționale, precum și simțul responsabilității față de patrimoniul spiritual al țării”.

Mesajul integral:


Omagiu memoriei marelui actor Ion Caramitru

Am primit cu profundă întristare vestea trecerii din această viaţă a domnului Ion Caramitru, una dintre personalitățile artistice și culturale mult implicate în viața civică din România după Revoluția anticomunistă din decembrie 1989.

Numele său a fost și va rămâne pentru totdeauna legat de Teatrul Național din București, prestigioasă instituție culturală pe care a slujit-o ca unul dintre cei mai mari actori români din ultimele decenii.

În calitate de ministru al Culturii din România (1996 – 2000), domnul Ion Caramitru a ajutat la consolidarea și restaurarea Catedralei Mitropolitane din Iași, precum și a altor monumente istorice bisericești din România, dovedind un rafinat simț al autenticelor valori naționale, precum și simțul responsabilității față de patrimoniul spiritual al țării.

Reprezentant de seamă al artei teatrale românești, om de cultură implicat în viața cetății, domnul Ion Caramitru va rămâne în memoria noastră ca unul dintre cei mai influenți reprezentanți ai societății civile din România.

Adresăm sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor îndurerați.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto credit: digi24.ro

Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Comentarii Facebook


Știri recente