Mesajul Patriarhului Daniel la aniversarea a 15 ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj cu ocazia aniversării a 15 ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Părintele Patriarh apreciază că Episcopia Europei de Nord „a devenit încă de la inaugurare un liant semnificativ al unității românilor din diaspora scandinavă”. 

Redăm mesajul integral:


O eparhie misionară tânără, păstorită de un ierarh dinamic

Cincisprezece ani de  slujire jertfelnică  în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord (2008-2023) 

 Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord sărbătorește anul acesta, 2023, împlinirea a 15 de ani de existență. O eparhie tânără, având sub oblăduirea canonică pe credincioşii ortodocşi români din țările situate în nordul Europei, cu un teritoriu canonic întins şi nevoi misionare multiple, a devenit încă de la inaugurare un liant semnificativ al unității românilor din diaspora scandinavă.

Când România a fost integrată ca stat membru al Uniunii Europene, dinamica migrației internaționale a românilor s-a schimbat fundamental, mulți concetățeni alegând să își stabilească temporar sau definitiv rezidența în afara granițelor Patriei Mamă. În acest context, înfiinţarea de noi Eparhii în diaspora românească a constituit o nevoie şi o urgenţă misionară. Astfel, Biserica Ortodoxă Română a continuat să fie alături de fiii și fiicele sale duhovnicești, aşa cum a procedat încă de la începutul stabilirii mai multor români în Occident, asigurându-le acestora o pastorație dinamică și rodnică, prin trimiterea în mijlocul comunităților românești din diaspora a unor slujitori bine pregătiţi teologic şi spiritual.

Referindu-ne la misiunea Bisericii Ortodoxe Române în țările nordice ale Europei, se cuvine să evidențiem misiunea jertfelnică a preoţilor trimişi de Patriarhia Română celor câţiva români aflaţi în marile aglomerări urbane din Scandinavia, încă din anul 1971 (în pofida climatului politic nefast din acele timpuri).

Însă, ţinând seama de noile realităţi privind migrația românilor în multe ţări ale Europei, inclusiv în Europa de Nord, în anul 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act de hotărârea Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord şi a ales ca Episcop al nou înființatei Eparhii pe părintele protosinghel Macarie Drăgoi, la acea vreme eclesiarhul Catedralei mitropolitane din Cluj-Napoca. Părintele Macarie a fost hirotonit întru arhiereu la sărbătoarea din vinerea luminată a Izvorului Tămăduirii din data de 2 mai 2008, în Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca, iar întronizarea în demnitatea episcopală a avut loc în ziua de duminică, 6 iulie 2008, în Catedrala ortodoxă sârbă „Sfântul Ierarh Sava” din Stockholm, devenind astfel primul Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.

Creşterea numărului unităţilor bisericeşti (parohii şi mănăstiri) a constituit una dintre activităţile principale pentru misiunea tânărului nou episcop. Dacă la venirea Preasfințitului Părinte Macarie la cârma Eparhiei existau doar trei comunități parohiale bine conturate în oraşele suedeze Stockholm, Göteborg şi Malmö, în prezent, pe teritoriul Regatelor Suediei, Norvegiei şi Danemarcei şi Insulelor Feroe își desfășoară misiunea trei mănăstiri şi peste 60 de parohii și filiale (cu lăcaşuri de cult care au fost edificate sau achiziţionate prin forțe proprii – incluzând Centrul Eparhial din capitala Regatului Suediei, Stockholm).

Un important punct de reper în ceea ce privește misiunea din afara lăcaşului de închinare l-a constituit misiunea cu tinerii, esențială pentru păstrarea identității spirituale și culturale româneşti în diaspora. În acest scop, a fost creat Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” (CTSM) al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, cu filiale în fiecare parohie, al cărui obiectiv a fost acela de a-i coopta pe tinerii români din ţările scandinave în proiecte care să-i apropie sufletește, să le descopere și să le aprofundeze tradiţiile ortodoxe româneşti, dar, mai ales, să-i implice în viaţa comunităţilor parohiale.

În plan pastoral-misionar, cei cincisprezece ani de activitate rodnică a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie au fost cartacterizați de o prezență permanentă în mijlocul credincioşilor, o contribuţie personală directă și intensă privind buna desfăşurare a activității misionare şi pastorale din parohii, prin îndrumări duhovnicești, prin susţinerea publică a familiilor aflate în pericolul de a-şi pierde copiii, promovând familia ca singur mediu de creştere a copiilor, încurajând astfel „cu timp și fără timp” comunităţile de români din Scandinavia.

Remarcăm, în acelaşi timp, și activitatea editorială a Episcopiei, centrată pe publicarea revistei bilingve „Candela Nordului”, publicaţia eparhială oficială, dar şi a celor câteva zeci de volume apărute în diverse limbi de circulație internațională la Editura „Felicitas” a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.

Acum, la ceas aniversar, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să binecuvinteze lucrarea misionară jertfelnică a Preasfințitului Părinte Macarie, a clerului și credincioșilor din Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, îndemnându-i să păstreze şi să cultive în continuare comuniunea cu Biserica Mamă, întru păstrarea unității și a identității de credință şi de neam.

Cu aleasă preţuire şi părinteşti binecuvântări,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române


Foto credit: Arhiva Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente