Mesajul de condoleanțe al Patriarhului României la trecerea la Domnul a părintelui paroh Petre Ignat de la parohia Sfântul Gheorghe – Grivița, Protoieria I Capitală

Familiei regretatului

Preot PETRE IGNAT

Îndurerată familie,

Întristată adunare,

Cu multă tristețe am primit vestea trecerii din această viață a Părintelui Petre Ignat, paroh la parohia Sfântul Gheorghe – Grivița, Protoieria I Capitală, și fost secretar la Centrul eparhial București, între anii 1975-1977.

Plecarea lui dintre noi înseamnă o grea pierdere pentru dumneavoastră, familia sa, dar și pentru credincioșii pe care i-a păstorit.

Preot harnic și duhovnicesc, înzestrat cu simț practic și liturgic deosebit, părintele Petre Ignat a fost un mare iubitor al slujirii sfântului altar și al oamenilor. El rămâne un exemplu, pentru tineri în special, prin modul în care a înțeles că slujirea lui Hristos trebuie însoțită de dăruirea de sine, de slujirea aproapelui și de dragostea față de Biserica Sa.

Ne rugăm Mântuitorului Hristos, Cel înviat din morți, să odihnească sufletul robului Său Părintele Petre Ignat, în lumina cea neînserată a Împărăției Sale, unde drepții ca luminătorii strălucesc, să mângâie familia îndoliată și pe toți cei care azi sunt întristați de plecarea sa dintre noi.

Veșnica lui pomenire, din neam în neam!

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familia îndurerată,

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Comentarii Facebook


Știri recente