Mesaj de solidaritate transmis  familiilor  victimelor accidentului de la Brăila

„Participăm îndoliaţi şi cu emoţie sfântă la durerea de nedescris a familiilor greu încercate la Brăila prin groaznicul accident de circulaţie care a secerat vieţile unor oameni nevinovaţi ce mergeau la lucru”. Este mesajul de solidaritate creştină oferit  familiilor  victimelor accidentului de la Brăila,  din 4 aprilie 2016, transmis de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

Înaltpreasfinţia Sa a mai adăugat: „Ne unim în rugăciune, slujitorii şi poporul credincios, spre a mângâia şi a ajuta pe cei greu încercaţi, care-şi conduc spre loc de odihnă pe cei dragi, făcând apel către toţi cei ce pot să le vină în ajutor.În acelaşi timp, smerit dorim a vă ruga, iubiţi fraţi, conducători de automobile, să încercăm a limita flagelul morţii din accidente, de cele mai multe ori cauzate de neatenţie, de viteză şi de lipsă de iubire şi de respect faţă de semenul nostru căruia îi curmăm viaţa fără să realizăm că ne distrugem şi propria viaţă”.

Comentarii Facebook


Știri recente